Conecteaza-te cu noi

Eveniment

20 septembrie ziua romilor rudari

Avatar

Publicat

pe

Trei tinere din satul Spanţov, judeţul Călăraşi, au pus pe picioare, cu sprijinul Fundaţiei PACT, un proiect prin care promovează tradiţiile locale ale romilor rudari din localitate, menit să-i ajute pe aceştia să trăiască din meseria pe care au moştenit-o din generaţie în generaţie.

O bucată de lemn care spune o poveste doar celor ce ştiu s-o asculte, o daltă şi multă măiestrie. Cu aceste „ingrediente“, după câteva ore de meşteşugit iese o lingură tocmai bună de învârtit mămăliga în ceaun şi care se păstrează câteva generaţii. Oameni muncitori, cu frică de Dumnezeu, modeşti şi primitori, romii rudari din Spanţov îşi pun imediat sufletul pe tavă, atunci când îi întrebi despre meşteşugul care i-a consacrat. „Noi eram bine văzuţi pe timpuri. Ne vindeam marfa din sat în sat, plecam cu căruţele şi făceam turul Călăraşiului.

Linguri, copăi, boluri, furculiţe, mese şi scăunele cu trei picioare, cam tot ce are nevoie omul în bătătură. Acum, aproape nimeni nu ne mai caută“, spune Ion Gheorghe (84 de ani), cel mai bătrân membru al comunităţii de romi rudari din Spanţov. Meşter de la 11 ani Tataia, aşa cum îi spun toţi, începe să depene amintiri sub un măr încărcat de fructe din curtea casei. Acolo este şi atelierul de lucru. În jur, se văd numai aşchii, unelte şi o buturugă.

Bătrânul priveşte în gol şi, cu ochii în lacrimi, vorbeşte despre pasiunea care i-a pus stăpânire pe suflet la vârsta de 11 ani. „Eram copil şi cu astea am trăit. Şi tata, şi bunicul meştereau lemnul. M-a prins şi pe mine microbul şi de atunci n-am mai lăsat barda din mână. Cel mai important obiect pe care l-am făcut a fost un război de ţesut. Aveam 45 de ani. În timp, tradiţia s-a tot pierdut. Tinerii nu mai păreau interesaţi de această meserie şi aşa am ajuns azi să mai lucrăm în lemn doar cinci oameni aici, în Spanţov“, povesteşte Ion Gheorghe.  Pentru ca această tradiţie să nu se piardă, trei tinere din comunitate au luat iniţiativa şi s-au gândit să transforme într-o afacere lingurile de lemn, mesele şi scăunelele pe care le făceau meşterii din comunitatea lor. Acesta a fost începutul unui proiect la care Estera Anghel, Emilia Ion, Cristina Costea se apucaseră să lucreze de mai bine de trei ani. Şi au arătat că se poate: în 2010, cele trei tinere au înfiinţat Asociaţia „Împreună pentru viitor“, în Spanţov, cu susţinerea Fundaţiei PACT.

„Practic, Fundaţia ne-a descoperit pe noi şi ne-a ajutat să ne dezvoltăm proiectul“, spune Estera Anghel, absolventă a Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Estera Anghel, cea care s-a încăpăţânat să nu lase să moară tradiţiile rudarilor din Spanţov. Estera este o tânără inimoasă, în vârstă de 26 de ani, care pune binele comunităţii din care provine mai presus de interesul său. „Lupt, şi nu e vorbă goală, pentru educaţia copiilor noştri, pentru a-i convinge să meargă în continuare la şcoală şi pentru dezvoltarea comunităţii de romi. Mă bucur că acest proiect a stârnit interesul tinerilor, am reuşit să reînviem tradiţia şi s-o ducem mai departe. Să nu ne fie ruşine cu ceea ce suntem. Vrem să inspirăm tinerii din Spanţov să lucreze împreună şi să-şi schimbe comunitatea“, este de părere Estera. Primele proiecte implementate de Asociaţia „Împreună pentru viitor“, cu spijinul celor de la Fundaţia PACT, au fost câteva campanii de susţinere a membrilor foarte săraci ai comunităţii, după care a fost construit un loc de joacă pentru copii.

Pe parcurs, au strâns alături de ele 20 de tineri voluntari harnici şi dornici să înveţe să se descurce singuri în viaţă. Rebeca Banu, elevă în clasa a X-a la Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Olteniţa, munceşte cot la cot cu membrii Asociaţiei. Este primul voluntar care a înţeles că înseamnă enorm să dăruieşti fără să aştepţi ceva la schimb. „M-am gândit că-mi prinde bine pe viitor să capăt experienţă, să lucrez cu oamenii şi să învăţ lucru noi. E o adevărată provocare să ştii că poţi pune umărul ca să se mişte ceva în comunitatea în care trăieşti“, spune adolescenta.

Astfel, alături de consultanţii fundaţiei PACT şi cei 20 de voluntari, Estera, Emilia şi Cristina au gândit proiectul „Meşterii din Spanţov“, prin care bătrânii să-i înveţe pe tinerii din comunitate vechiul meşteşug, în aşa fel încât obiectele create de ei să se apropie de nevoile oamenilor din oraşe. „Ne adaptăm cerinţelor şi încercăm să ne facem meseria cât mai bine“, spune cel mai bătrân dintre meşteri. Meşterii bătrâni spun că, totuşi, cea mai mare realizare este faptul că ei înşişi şi-au schimbat atitudinea şi încep să privească încrezători spre viitor. „Am reînviat adevărata artă prin acest proiect. Eu eram reţinut şi priveam cu ruşine acest meşteşug pe care societatea nu pune preţ“, spune unul dintre meşterii lingurari din judeţul Călăraşi. Anul trecut, Estera, Emilia şi Cristina, cu spirijinul Irinei Pop, manager de proiecte la Fundaţia PACT, şi-au înscris proiectul „Meşterii din Spanţov“ în competiţia „Idei în Ţara lui Andrei“, susţinută de OMV Petrom. Proiectul lor a fost premiat cu 12.947 de euro. Suma primită i-a ajutat pe meşteri timp de trei luni să-şi procure materie primă şi unelte care se mai găsesc prin magazine. Au realizat 300 de linguri cu care au participat, în iunie 2014, la Street Delivery, alături de trei designeri, încercând să valorifice obiectele tradiţionale. „Încercăm să intrăm pe piaţă, să găsim clienţi pentru obiectele lucrate manual şi facem demersuri pentru a putea participa la târguri şi expoziţii. E mai greu începutul, dar avem convingerea că vom reuşi“, spune Estera Anghel.

Promovarea obiectelor din lemn de plop netratat înseamnă pentru comunitatea sărăcă din inima Bărăganului o gură de oxigen, oamenii având şansa să-şi câştige existenţa redând, totodată, comunităţii valorile locale. „Acum, de când am câştigat această finanţare, suntem văzuţi altfel, am început să vindem obiecte şi ne-am dat seama că lucrul ăsta ne reprezintă. Este ceea ce ştim noi să facem mai bine. Arată identitatea noastră şi scoate în relief neamul de romi rudari“, arată Gheorghe Costea (46 de ani), în timp ce se mândreşte cu obiectele care îi ies din mâini. Povesteşte, iar mâinile nu-i stau locului. Cu dalta în mână şi cu un sfredel mai retuşează un platou. Doi dintre copiii săi, dornici să prindă meserie de la părintele lor, vin când şi când şi trag cu ochiul. Tânăra generaţie vrea să înveţe meserie „Mi-ar plăcea să facă şi ei asta, să fie pricepuţi şi să nu uite din ce neam vin, să ducă tradiţia mai departe. Pentru că la noi aşa e.

Meşteşugul se duce mai departe din tată în fiu. Doar prin muncă putem să impunem respect. Pe de altă parte, din meseria asta nu se poate trăi. Astea sunt vremurile…“, încheie bărbatul dezamăgit.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015