Connect with us

Asul de trefla

Anina Ciuciu: Lupta pentru emanciparea romilor

Avatar

Published

on

 

 

 

Albert  Einstein spunea că este mai ușor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată. Viața de film a unei oltence rome din Craiova vine parcă să contrazică această alegație.

 

 

DIN MARGINEA CRAIOVEI ÎN ORAȘUL LUMINILOR

Anina Ciuciu este numele celei care, prin atitudine, ambiție și încăpățânare, a reușit întrucâtva să arate că romii nu sunt doar subiecte de film, nu sunt doar personajele negative ale acestora. Anina Ciuciu vine să spargă prejudecățile care s-au perpetuat în legătură cu etnia din care face parte.

 

Născută și crescută într-un cartier sărac al Craiovei, Fața Luncii, cu case mici, dărăpănate, fără canalizare, cu fântâni, Anina a fost învățată că sărăcia este o stare nu o culpabilitate, că ea atinge oamenii fără să facă deosebiri etnice.

S-a născut într-o familie de romi care, pentru a putea lucra, și-au ascuns originile. Era pentru ei mai ușor să treacă peste prejudecățile intrate în mintea colectivă de generații întregi. În acest mod, și-au putut găsi de lucru, ca oricare alt român.

 

„La sfârșitul anilor ‘90, situația economică din România nu era dintre cele mai bune. Era foarte greu pentru toți cei excluși din societate. Mă refer la romi. Și părinții mei au fost victimele acestei discriminări. Ambii părinți și-au pierdut slujbele. Tata era contabil la un magazin de piese auto. Și-a pierdut slujba atunci când s-a aflat că era rom. Cam la fel s-a petrecut și cu mama, care era asistentă într-un spital din Craiova.

Deși și-au ascuns originile, pentru a putea lucra, totuși, până la urmă, s-a aflat. Este foarte dificil când încă din copilărie ești învățat să ascunzi ceea ce ești tu cu adevărat. În mintea unui copil învățat astfel, se fixează ideea că este o vină că nu ești ca toți ceilalți. Părinții mei ne învățau pe mine și pe surorile mele să vorbim corect românește, să ne comportăm corect în orice situație, să fim politicoase. Mama ne îmbrăca foarte frumos când ne ducea la grădiniță, tocmai pentru a încerca să nu corespundem la stereotipul de a fi țigan și să putem fi considerați ca toți ceilalți copii. Din păcate, nu se reușea, pentru că la un moment dat tot s-a aflat. Aveam vreo 7-8 ani când, enervată de copii, am zis: «Da, sunt țigancă. Dar am să vă arăt tuturor că voi fi cea mai bună din clasă!». Aceasta a fost reacția mea la violența celor din jur”.

Pentru a putea oferi o șansă copiilor săi, tatăl Aninei a hotărât că a venit timpul să ia drumul străinătății. Visul era să ajungă în Franța. Nu a fost deloc ușor drumul. O primă oprire a fost în Italia, într-o tabără de romi de la marginea Romei. Anina povestește că au fost nevoiți să stea în acel loc oribil câteva luni. Părea că toate visurile legate de Franța, un fel de pământ al făgăduinței pentru ei, se ruinaseră, părea că tot efortul a fost în zadar. După câteva luni, au ajuns și în Franța. Nici aici nu le-a fost deloc ușor. Serviciile sociale îi mutau de colo-colo, în condiții mai mult sau mai puțin salubre. Părinții nu aveau drept de muncă. Făcuseră cerere pentru azil politic. Răspunsul însă nu a fost cel așteptat. Deznădejdea era mare. Norocul lor a fost o profesoară, madame Jacqueline, din micuțul orășel în care se stabiliseră.

„Cheia schimbării pentru noi a fost școala. De fapt, acesta este marele secret pentru succesul oricui. Dacă nu ai educație, viața este foarte grea, nu te poți integra, nu poți să-ți găsești o slujbă, nu-ți cunoști drepturile, nu te poți emancipa. Este valabil pentru oricine acest lucru, nu numai pentru rromi”, îmi spune Anina.

 

În cartea pe care Anina a publicat-o cu câțiva ani în urmă, Mândră să fiu romă, povestește că atunci când a primit scrisoarea de acceptare la Sorbona, întreaga familie a fost emoționată, deși ceea ce urma presupunea eforturi financiare serioase. Atunci când a primit scrisoarea de acceptare, Anina avea două job-uri: lucra la o agenție imobiliară, iar seara făcea curățenie. Dorința de a-și depăși condiția, de a demonstra că romii nu sunt doar hoți, ticăloși, cerșetori a fost motivația care a propulsat-o pe Anina, care dintotdeauna a avut credința că scopul ei în viață trebuie să fie acela de a-i ajuta pe marginalizații societății să-și recapete demnitatea.

„Este o luptă pe care mi-am asumat-o. Percepția asupra romilor nu se va schimba cu una, cu două. Se va schimba în generații. Dar de undeva trebuie început. În majoritatea cazurilor, când se vorbește de rromi, se vorbește într-un mod peiorativ. Iar atunci când se vorbește la modul pozitiv, romii sunt prezentați ca persoane exotice. În Franța, când se vorbește de femeia romă, se vorbește în stereotipuri: frumoasă, senzuală, pasională etc. Despre poporul rom se vorbește ca fiind poporul vântului. Pare o imagine frumoasă, nu? Cu toate acestea, aceste stereotipuri despre noi ascund foarte multe prejudecăți. Suntem prezentați ca exotici. Ce înseamnă exotic? Diferit. Deci nu suntem ca ei. Fiind diferiți, ne exclud din comunitate. Ceea ce este foarte periculos. Ceea ce mă deranjează pe mine este că oricum ai vorbi de romi, pozitiv sau negativ, persoana romă este un obiect de reprezentare. Niciodată nu va fi și persoana care vorbește. Noi nu avem voce, nu suntem auziți. Despre noi doar se vorbește, noi nu vorbim. Este ceea ce încerc să fac: să ajut ca imaginea să capete și glas, să fim autorii propriului nostru discurs și proporiei noastre imagini”, îmi spune Anina.

 

AVENTURA POLITICĂ, ÎNTRE DEZAMĂGIRE ȘI SATISFACȚIE

În 2017, Anina a candidat pentru un post în Senatul francez. A considerat, deși nu-i place politica în mod deosebit, că ar putea fi o oportunitate de a-i ajuta pe cei defavorizați. A candidat din partea circumscripției Seine-Saint-Denis, una dintre cele mai sărace dar și mai diverse suburbii ale Parisului.

 

„Este un loc în care trăiesc foarte multe minorități. Sărăcia și violența socială merg mână în mână în această suburbie. Oamenii nu au forța să se apere. Mă simt foarte atașată de oamenii din această zonă, indiferent că sunt negri, că sunt din Siria, musulmani din Algeria, Maroc etc. Politica nu a făcut parte din planul meu, mai ales că, sinceră să fiu, experiența pe care am avut-o în România, când Victor Ponta, prim-ministru atunci, m-a ales să fiu consilier onorific pe problemele rromilor, nu a fost dintre cele mai plăcute. Am fost destul de dezamăgită. Am acceptat cu condiția de a avea libertatea de a mă exprima și cu speranța de a ridica la nivel guvernamental problemele persoanelor nevoiașe. Când am înțeles că funcția mea constă mai mult doar în a vorbi în numele guvernului, această cooperare a luat sfârșit repede. Încă o dată, mi se propunea de a fi doar o „păpușă” care este acționatà de alții, nu să fiu eu însămi activă, să am valori, idei, propuneri ori inițiative. . Era un post gol de conținut. Nu era ceva real. Încă o dată, mi se propunea să fiu doar o păpușă acționată de alții, nu să fiu eu însămi, să am idei, propuneri, inițiative. Când am înțeles asta, m-am oprit. Când mi s-a propus să candidez în Franța, era cât pe ce să spun «nu». Pentru prima dată, în Franța candida, la nivel național, un cetățean de origine rromă. Nu se mai întâmplase așa ceva. Am acceptat să intru din nou în arena politică, pentru că am fost împinsă de oameni cu care lucrez în diferite asociații care militează contra rasismului, pentru drepturile copiiilor, pentru accesul la un mediu sănătos etc. Rezultatele au fost considerabile, chiar dacà nu am obținut postul, pentru că am putut promova la nivel național și internațional luptele noastre.

 

Anina în mijlocul oamenilor pe care îi apără

 

Votul era indirect, adică numai persoanele deja alese în funcții puteau vota. Practic, doar partidele pot câștiga. Dacă nu ai susținere din partea unui partid politic, nu poți să ai acces la Senat. Ori eu am ales să fiu candidată independentă. Dar, oricum, în acea perioadă am putut face publice problemele noastre, ceea ce a demonstrat că putem fi o forță. Din acest punct de vedere, a fost un succes”, îmi povestește Anina, entuziasmată de experiența pe care a trăit-o.

Lupta Aninei pentru dreptate socială și pentru integrarea celor care sunt marginalizații societății a adus-o în contact cu două organizații din care acum face parte: „La Voix des Rroms” (Vocea romilor) și „Le Mouvement du 16 Mai” (Mișcarea 16 mai). Aceasta din urmă este numită după ziua din 1944 când deținuții rromi din lagărul de concentrare Auschwitz s-au revoltat împotriva naziștilor care voiau să îi trimită în camerele de gazare. Nu sunt singurele asociații din care face parte Anina.

„16 mai nu este numai o dată importantă din istoria noastră. Este și o lecție pentru noi, cei de azi, care trebuie să rezistăm în fața multor nedreptăți. Chiar dacă nu mai suntem în lagăr, nu suntem foarte departe. Opresiunea, discriminarea există și în ziua de azi. Rromii trebuie să se organizeze și să lupte pentru drepturile lor. Pentru aceasta existăm noi, ca organizație: să dăm o mână de ajutor celor care au nevoie. Avem un birou juridic unde primim oameni care au probleme, care au nevoie de ajutor pentru a se duce la școală, care suferă din cauza discriminărilor și din cauza brutalității poliției. Deși nu se spune în mod oficial, în Franța ne confruntăm cu situații în care poliția confiscă bunurile romilor în mod ilegal. Este dificil să-ți aperi drepturile în aceste condiții”, ne-a spus Anina Ciuciu.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015