Connect with us

Social

ANM: Cod galben de ploi în nordul Olteniei, Munteniei şi sud-vestul Moldovei până vineri. La munte va ninge abundent

Partida Romilor

Published

on

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, un Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru nordul Olteniei, Munteniei şi sud-vestul Moldovei şi de ninsori abundente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, valabil până vineri la ora 18:00.

Astfel, în nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în sud-vestul Moldovei, cu precădere în zona subcarpatică şi la altitudini mai mici de 1.700 de metri, vor cădea ploi însemnate cantitativ şi se vor acumula peste 35-40 l/mp şi pe arii restrânse 50-70 l/mp.

În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 80-90 km/h şi temporar va fi viscol ce va determina scăderea vizibilităţii.

De altfel, până vineri, în tot sudul, estul şi centrul ţării vor predomina ploile şi intensificările vântului.

„În intervalul menţionat, temporar, vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie în sudul, estul, apoi şi în centrul ţării şi mixte la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp şi izolat 30 l/mp. Pe alocuri, în Moldova şi în zona montană vor mai fi depuneri de polei. Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 40-50 km/h, iar pe crestele montane de peste 70-80 km/h”, se mai arată în mesajul ANM.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015