Connect with us

Social

ANM: Vreme caldă de Crăciun în toată ţara, cu precipitaţii mixte

Partida Romilor

Published

on

Vremea de Crăciun va fi mai caldă decât de obicei pentru această perioadă şi vor cădea precipitaţii în aproape toată ţara, posibil sub formă de lapoviţă şi ninsoare în 26 şi 27 decembrie, inclusiv în Capitală, a declarat, luni, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în perioada Crăciunului, respectiv în zilele de 25, 26 şi 27 decembrie, vor fi precipitaţii pe zone extinse în sud, în est şi în centru şi mai puţine în partea de vest şi de nord-vest, unde se vor produce doar în prima zi a acestui interval.

„Precipitaţiile vor fi mixte. Vor începe cu ploaie şi se vor transforma pe parcurs în lapoviţă şi ninsoare, apoi sunt posibile noi reprize de ploaie. Deci, vor fi posibile ninsori nu doar la munte, ci şi în zonele mai joase. La Bucureşti, ploaie în ziua de 25 şi este posibil să avem şi ceva lapoviţă şi ninsoare în zilele de 26 şi 27”, a spus specialistul ANM.

Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât în mod normal în prima zi de Crăciun, între 6 grade în nord şi 15 grade în sud, cu peste 10 grade în Bucureşti.

În a doua şi a treia zi, se răceşte. Pe 26 decembrie vor fi temperaturi maxime între 1 şi 6 grade, care vor deveni negative noaptea, ceea ce va favoriza transformarea precipitaţiilor în lapoviţă şi ninsoare inclusiv în zonele mai joase.

Mai departe, în ultimele zile din an, vremea este posibil să se încălzească din nou, uşor şi treptat, iar precipitaţiile ar putea fi slabe şi pe suprafeţe mici.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015