Conecteaza-te cu noi

La zi

ANM: Vremea se răceşte în Bucureşti. Se vor semnala ninsori slabe şi lapoviţă

Partida Romilor

Publicat

pe

Meteorologii prognozează pentru Bucureşti, în următoarele trei zile, o vreme în general rece şi precipitaţii slabe sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecător ploaie, începând din dimineaţa zilei de duminică.

Conform prognozei de specialitate, publicată sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 4 ianuarie, ora 17:00 – 6 ianuarie, ora 8:00, cerul va fi mai mult noros, iar începând cu dimineaţa zilei de duminică, 5 ianuarie, se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecător ploaie.

De asemenea, vor fi condiţii de producere a poleiului, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu viteze la rafală de cel mult 25 – 30 km/h. Valorile termice se vor apropia de normalul perioadei. Astfel, de la o minimă de cel mult zero grade se va ajunge la o temperatură maximă de 3 – 4 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de luni, 6 ianuarie, între orele 8:00 – 22:00, vântul se va intensifica şi va atinge viteze la rafală, în general, de 45 – 55 km/h, amplificând senzaţia de rece. Cerul va deveni variabil, iar temperatura va creşte de la -3 grade, dimineaţa, spre valori în jurul a 3 grade, în cursul după-amiezii.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015