Conecteaza-te cu noi

Cultura

Casa Memorială Anton Pann

Partida Romilor

Publicat

pe

La un an și jumătate de la deschiderea noilor sedii ale Muzeul Național al Literaturii Române, Primăria Municipiului București și MNLR au inaugurat vineri, 2 noiembrie 2018, Casa Memorială „Anton Pann”, situată pe Str. Anton Pann 20.

Povestea vieții unui scriitor spusă într-un mod inedit, o incursiune în lumea literară și politică a vremii lui. Cele mai frumoase ilustrații de carte realizate de artiști români faimoși, instalații interactive și animații. Douăzeci și trei de instrumente muzicale reprezentative pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea, o arhivă de sunete, partituri, piese vocale și instrumentale, laice și religioase compuse de Anton Pann.

Toate în prima expoziție permanentă a casei care păstrează vie memoria unui scriitor și a vremurilor în care a trăit și a creat el, prezentate printr-un concept curatorial propus de arhitecții Constantin Goagea și Justin Baroncea.

Casa, prima și singura în care Anton Pann a locuit fără chirie, a fost cumpărată – împreună cu locul – la 20 februarie 1848. Aflată la mică distanță de Biserica Sfântul Stelian-Lucaci, în a cărei strană dreaptă a cântat Anton Pann, locuința are o curte largă, în care proprietarul și-a putut muta tipografia.

În această casă, Anton Pann a realizat cea de-a doua ediție a capodoperei sale, Povestea vorbii, iar mai apoi, Nezdrăveniile lui Nastratin Hogea, cealaltă creație de vârf semnată de autor, precum și O șezătoare la țară sau Călătoria lui Moș Albu. Intrată în patrimoniul MNLR în urmă cu mai puțin de 1 an, astăzi Casa Memorială „Anton Pann” își deschide porțile și intră pentru prima oară în circuitul public.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015