Connect with us

La zi

Cătălin Cherecheş: Romii trebuie integraţi, iar soluţia stă la îndemâna autorităţilor

Partida Romilor

Published

on

Situaţia cetăţenilor de etnie romă, care trăiesc în condiţii precare, trebuie să îşi găsescă rezolvarea în modul de abordare al autorităţilor locale, respectarea legilor în vigoare, dar şi asanarea unor posibile focare predispuse la infracţiuni, a declarat, miercuri, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

El a subliniat că în cazul romilor care trăiesc la periferia oraşului autorităţile judeţene sunt ineficiente şi în multe cazuri legea şi drepturile cetăţeneşti sunt ignorate.

„Aici vorbim în primul rând de copii, dar în acelaşi timp despre persoane care nu se află sub niciun fel de protecţie şi nu au niciun fel de condiţie de viaţă aşa cum comunitatea trebuie să le ofere, indiferent de ce etnie sunt, de gradul educaţional pe care îl au sau pe scara socială pe care se aşază. (…) Vreau să constatăm că ne aflăm într-o situaţie de urgenţă din acest punct de vedere şi să transmitem autorităţilor judeţene, dar şi celor care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional, starea de fapt din aceste comunităţi, astfel încât să putem demara o intervenţie foarte determinată pentru rezolvarea punctuală, pe fiecare zonă în parte, a condiţiilor şi a problemelor pe care le au cetăţenii din aceste zone. Trebuie să avem în vedere inclusiv asanarea unor astfel de zone, prin relocarea acestor cetăţeni şi crearea unor condiţii de viaţă mai bune”, afirmă Cătălin Cherecheş.

Recent, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Baia Mare a aprobat intervenţia autorităţilor în zonele locuite de romi, precum şi aplicarea în mod strict a politicilor de locuire, respectarea obligaţiilor pe care le are autoritatea locală faţă de aceste comunităţi, inclusiv asigurarea accesului acestora la asistenţă socială, educaţie şi sănătate.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a susţinut public, în mai multe rânduri, că în zonele în care locuiesc romi unii membri ai comunităţii sunt predispuşi la dezvoltarea fenomenului infracţional de toate categoriile şi singura soluţie constă în găsirea unei soluţii de integrare cu obligaţia ca şi romii să respecte normele unei vieţi civilizate. 

În anul 2013 Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a castigat procesul impotriva primarului din Baia Mare, Catalin Chereches, dupa ce edilul a atacat in justitie decizia Consiliului de a-l amenda pentru ridicarea unui zid care desparte mai multe blocuri locuite de romi de strada principala. Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis mentinerea hotararii CNCD potrivit careia ridicarea zidului „constituie fapta de discriminare”.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator