Alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna septembrie 2023 celor 3,5 milioane de copii au însumat peste 1,042 miliarde de lei, iar suma medie plătită...
Seceta pedologică moderată, puternică şi extremă se menţine în Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Muntenia şi Oltenia, dar şi în anumite zone ale Moldovei, Transilvaniei,...
Românii aflaţi în căutarea unui loc de muncă au trimis 1,1 milioane de CV-uri către angajatori, în luna octombrie, iar în medie au aplicat la câte...
Unul din cinci români (20%) spune că nu reuşeşte să pună deloc bani deoparte, iar 53% economisesc mai puţin de 500 de lei pe lună, potrivit...
Poliţia Română, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Ascendia, companie specializată în dezvoltarea de soluţii e-learning, anunţă lansarea a şase...
Trei din patru români se declară puţin sau deloc pregătiţi financiar, ceea ce are impact şi asupra perspective financiare de viitor, arată un studiu realizat de...
Un număr de 40 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 486.348.968,44 de lei, au fost semnate,...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede că tinerii din sistemul de protecţie vor beneficia de sprijin oricând, între 18 şi 26 de ani,...
România se afla printre ţările UE cu a treia cea mai redusă rată de ocupare a populaţiei de 15 – 64 ani, de 63%, în primul...
Aproximativ 600 de persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate, din care cel puţin 400 de etnie romă, din trei cartiere: Giuleşti Sârbi, Chitila/Chitila Triaj şi Străuleşti...