Conecteaza-te cu noi

La zi

Cetăţenii din Sfântu Gheorghe, invitaţi să participe la acţiunea “Cleanup la Cariera 2”

Partida Romilor

Publicat

pe

Asociaţia Grupul de Acţiune Locală (GAL) Sepsi şi partenerii săi, care derulează un proiect de incluziunea socială a persoanelor care trăiesc în trei zone marginalizate ale muncipiului Sfântu Gheorghe, continuă campania de ecologizare a zonelor periferice ale oraşului cu o nouă acţiune ce va avea loc în Cartierului Őrkő, la sfârşitul acestei săptămâni.

Acţiunea, intitulată “Cleanup la Carieră 2”, va avea loc sâmbătă, 15 iunie, începând cu ora 10,00.

Prima acţiune de ecologizare a Cartierului Őrkő, locuit exclusiv de romi, a avut loc în luna aprilie a.c, iar la aceasta au participat circa 70 de voluntari, care au adunat peste 16 metri cubi de deşeuri.

O acţiune similară a fost organizată luna trecută şi în zona Câmpu Frumos, aflată la intrarea în municipiul Sfântu Gheorghe.

Grupul de Acţiune Locală Sepsi (Sepsi GAL) şi Primăria Sfântu Gheorghe au demarat anul trecut un proiect finanţat din fonduri europene ce are ca scop incluziunea socială a persoanelor care trăiesc în trei zone marginalizate din muncipiul Sfântu Gheorghe, respectiv în zona Câmpu Frumos, Cartierul Ciucului şi Őrkő.

Proiectul prevede, printre altele, reabilitarea locuinţelor sociale, amenajarea spaţiilor publice şi dezvoltarea unui centru comunitar integrat la Câmpu Frumos, care va oferi servicii sociale şi medicale, realizarea unui centru similar în Cartierul Ciucului din Sfântu Gheorghe, precum şi dezvoltarea infrastructurii stradale şi a reţelei de apă, construirea de locuinţe sociale, a unei grădiniţe şi a unui Centru Comunitar Integrat în cartierul Őrkő şi dezvoltarea serviciilor sociale, medicale, educaţionale şi de integrare pe piaţa muncii.

Potrivit iniţiatorilor, printre obiectivele proiectului se numără şi “demontarea” stereotipurilor şi prejudecăţilor care există la nivelul comunităţii, precum şi sensibilizarea comunităţii locale cu privire la problemele cu care se confruntă persoanele marginalizate social.

Proiectul, care se derulează pe o perioadă de 5 ani, este finanţat cu aproape 7 milioane de euro din fonduri europene.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015