Conecteaza-te cu noi

Comunicate

COMUNICAT PUBLIC

Avatar

Publicat

pe

C o m u n i c a t   p u b l i c

 preambul

 Asumându-ne valorile și principiile promovate de Federația Democrată a Romilor – FeDeR[1], respectiv: transparență, integritate, meritocrație, consultare și solidaritate etnică, conștientizăm necesitatea accelerării procesului de reformă la nivelul organizației;

Reamintind că procesul de reformă a mișcării romilor din România este o prioritate care a stat la baza constituirii FeDeR și asigurând, pe de o parte, minoritatea națională a romilor și, pe de altă parte, societatea românească per ansamblu, că vom depune toate eforturile ca această reformă să se realizeze la toate nivelurile, atât în sfera acțiunii civice, cât și în cea de reprezentare politică;

Noi, Partida Romilor “Pro–Europa”, ne asumăm următoarele măsuri și direcții de acțiune, respectiv:

  1. Reforma instituțională:
  • Constituirea Consiliului de Reformă alcătuit din membrii FeDeR, cu rolul de a asista, asigura și legitima procesul de reformă la toate nivelurile (local, județean, regional și central);
  • FeDeR va face apel către organizații ale romilor ce se pot implica activ în înfăptuirea reformei;
  • Constituirea Consiliului Național al Aleșilor Locali Romi ce va funcționa la nivel central și regional cu rolul de a pune pe agenda publică nevoile comunităților locale pe care le reprezintă;
  • Selecția candidaților locali pentru listele organizației se va face cu validarea acestora de către FeDeR;
  • Declanșarea unor acțiuni la nivel local pentru selecția candidaților pentru alegerile locale, legitimați de către membrii comunităților locale;
  • Elaborarea unui raport anual de activitate al organizației cu privire la activitățile desfășurate și execuția bugetară;
  • Transparența în procesul de alocare a resurselor în funcție de nevoile și prioritățile exprimate de comunitățile locale, cu respectarea legislației în vigoare;
  • Identificarea, crearea și promovarea unei echipe formate din reprezentanți din cadrul sucursalelor pentru implementarea măsurilor din planul de reformă;
  • Promovarea resurselor umane în pozițiile de reprezentare la nivel organizațional și instituțional în baza principiului meritocrației și integrității;
  • Reformarea sucursalelor Asociației Partida Romilor “Pro–Europa” în baza unui proces democratic, transparent și în conformitate cu statutul APRPE și principiile FeDeR.

 Principii de integritate ce vor fi aplicate și respectate în cadrul procesului de reformă a sucursalelor APRPE:

  • susținerea comunității este obligatorie în desemnarea reprezentanților locali;
  • asumarea apartenenței etnice și a responsabilității de reprezentanți model ai comunităților pe care le reprezintă;
  • capacitatea de mobilizare a membrilor comunității în vederea promovării binelui comunitar;
  • respectarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați;
  • respectarea valorilor etnice și culturale ale minorității naționale a romilor.

 

  1. Direcții de acțiune:

Alocarea resurselor Asociației Partida Romilor “Pro–Europa” se va face pe următoarele direcții de acțiune:

  • Dezvoltarea socio-economică și asigurarea accesului egal la servicii sociale a comunităților de romi și prin întărirea statutului și capacității mediatorilor școlari, mediatorilor sanitari, experților pentru problemele romilor și a bisericilor neo-protestante ale romilor;
  • Susținerea unor programe de alfabetizare și corectare a fenomenului de abandon școlar;
  • Păstrarea, dezvoltarea și promovarea identității etnice și culturale a romilor, în principal a limbii romani și a instituțiilor publice de cultură a romilor, creșterea stimei de sine etnice și asumarea identității;
  • Măsuri de combatere a rasismului;
  • Mobilizarea comunităților locale rome în jurul propriilor interese;
  • Formarea și promovarea modelelor și elitelor rome;
  • Campanii și acțiuni în domeniul sănătății;
  • Activități privind punerea în legalitate a romilor prin acte de proprietate și identitate;
  • Focusarea intervențiilor la nivel local inclusiv prin promovarea și dezvoltarea de politici publice la nivel local și regional;
  • Protecția drepturilor individuale și colective ale romilor ca și cetățeni și minoritate națională.

Având în vedere direcțiile, măsurile și principiile enunțate în prezentul document, organizația Partida Romilor “Pro–Europa” își asumă reforma ca un proces ce necesită o decizie permanentă în interiorul FeDeR.

Președinte interimar,
Gheorghe RĂDUCANU

[1] Membrii FeDeR sunt: Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară ”Împreună”, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, Centrul Rromilor ”Amare Rromentza”, Asociația Romano ButiQ, Asociația Partida Romilor ”Pro-Europa”, Asociația Centrul pentru Educație și Drepturile Omului.

Continuați să citiți
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Avatar

    dorel coman

    14 martie 2016 at 15:16

    ma numesc Dorel Coman de doisprezece ani ma lupt cu prejudecățile romilor din Mărășești jud. Vrancea acum se apropie alegerile am făcut un sondaj in mijlocul comunității spunând ca nu sunt de acord cu membrii consimilului de conducere la filiala Mărășești pentru a scoate rezultatele pozitive Rog sa veniți la fata locului pentru reorganizarea filialei menționez ca eu nu vreau sa candidez acesta este un vis dacă doriți va rog contactați-mă 0756355926

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015