Conecteaza-te cu noi

La zi

Comunităţile de romi din judeţul Gorj – Un exemplu de bune practici

Avatar

Publicat

pe

Echipa emisiunii „Din viața romilor” continuă să fie în mijlocul comunităților din țară. Încă de la începutul acestor serii de emisiuni realizate la firul ierbii, am căutat să vă oferim o imagine obiectivă a situației actuale în care se găsesc majoritatea cetățenilor de etnie romă din România. Scopul demersului nostru jurnalistic este de a releva importanța implicării active a reprezentanților comunităților de romi în politicile locale. Poate cel mai bine din întreaga serie de deplasări în teritoriu de până acum, în vizita noastră prin județul Gorj, am înțeles cât de important este rolul unui reprezentant al romilor în cadrul structurilor administrative locale.

Asociația Partida Romilor Pro Europa, prin cele 38 de sucursale la nivel național continuă să fie cea mai importantă organizație care unifică vocile comunităților de romi, obținând prin colaborări și parteneriate viabile cu autoritățile locale, rezultate concrete pentru dezvoltarea comunitară și pentru îmbunătățirea situației romilor.

Educație, sănătate și dezvoltare comunitară, cele trei obiective ale Partidei Romilor pot fi atinse așa cum veți descoperi în ediția de astăzi prin construirea unor relații eficiente și durabile între reprezentanții comunităților de romi și autorități. 

Peste 7000 de romi trăiesc astăzi în municipiul Târgu Jiu. Timp de mai bine de 25 de ani de când face parte din mișcarea romilor, cea mai importantă voce a comunităților gorjene rămâne liderul Partidei Romilor de aici, Nelu Pavel. Cu 5 mandate de consilier județean, el este centrul de greutate al celor 24 de filiale din județ. Judecător cu tradiție recunoscut de romii din întreaga țară și mândru de etnia sa, Nelu Pavel este poate cel mai bun exemplu al evoluției și dezvoltării sociale și culturale a comunităților de romi pe care le reprezintă. Una din caracteristicile care definește comunitatea romilor gorjeni este tradiționalismul.

Aici sunt poate cei mai mulți vorbitori de limba romani, din generație în generație, și cele mai mari comunități de romi tradiționali din zona Olteniei. Nu e ușor să lupți cu mentalități înrădăcinate în secole de sclavie, nu e ușor să încerci să schimbi cutume și nu e simplu să convingi oamenii simpli că progresul este singura cale prin care vor reuși să ofere copiilor lor o viață mai bună. Prin lupta sa neobosită pentru păstrarea tradițiilor și a identității etnice, dar totodată și prin promovarea unei noi generații de romi  – omeni tineri, educați și activi liderul romilor din Gorj a reușit ceea ce nu mulți lideri se pot lăuda  crearea și menținerea unui echilibru între tradiție și evoluție.

Prima oprire din Tîrgu Jiu o facem în cartierul Obreja, un cartier vechi, cu tradiție și cu o comunitate numeroasă de cetățeni de etnie romă. Datorită relației bune dintre reprezentanții comunităților de romi și structurile locale, cartierul este astăzi unul dintre cele mai civilizate la nivelul municipiului TG Jiu.

Am vrut să aflăm mai multe detalii despre situația în care se află comunitățile de romi din municipiul Târgu Jiu în ce privește domeniile sănătății și educației. La sugestia liderului județean al APRPE Gorj, Nelu Pavel ne deplasăm împreună spre cele două instituții de învățământ din Tg Jiu în care ponderea elevilor de etnie romă este una semnificativă. Ni se alătură Denisa Pavel, mediator școlar în cadrul Școlii Gimnaziale Ecaterina Teodoroiu. Aproximativ 170 de elevi din cadrul școlii sunt de etnie romă, un procent de 20% din totalul elevilor. Stăm de vorbă în continuare cu directorul școlii doamna Livia Zamfir, pentru a afla mai multe despre copiii romi de aici și despre implicarea reprezentanților partidei romilor în susținerea și promovarea educației.

Ne deplasăm acum în cartierul Meteoru din municipiul Târgu Jiu, pentru o vizită în cadrul Școlii Gimnaziale Voievod Litovoi, o școală cu veche tradiție, sursă de educație pentru generații întregi de copii romi.

Mihai Ion este unul dintre cei mai apreciați lideri ai comunităților de romi din Tg Jiu. Este în același timp și un lider spiritual, având în cadrul Bisericii Apostolice a lui Dumnezeu pentru romii de pretutindeni peste 4000 de enoriași în județul gorj și peste 100 000 la nivel național. De-a lungul anilor colaborarea pe diverse domenii de activitate dintre PRPE și ORG UNIUNEA ROMILOR CREȘTINI DIN ROMÂNIA a adus multe beneficii în rândul comunităților de romi din județul Gorj.

În ce privește domeniul sănătății, la inițiativa liderilor locali și prin implicarea lor activă în viața comunităților din Târgu jiu, în centrul orașului funcționează încă de acum 18 ani cabinetul medical Speranța. Un proiect unic la nivelul județului, finanțat de partida romilor și menit să ofere tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, servicii medicale în regim de asistență medicală și medicină de familie, inclusiv celor care nu beneficiază de asigurări de sănătate.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015