Connect with us

Eveniment

Conferința la nivel înalt privind cadrul UE pentru strategiile naționale pentru incluziunea romilor

Avatar

Published

on

Conferinţa la nivel înalt privind Cadrul UE al strategiilor naţionale pentru incluziunea romilor de la Bucureşti, eveniment organizat în marja Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene, s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, în perioada 4-5 martie, la Palatul Parlamentului.

Conferinţa şi-a propus să contribuie la consolidarea cadrului european în domeniul incluziunii romilor bazat pe lecţiile învăţate de România şi pe necesitatea de a dezvolta politici publice europene care să ţină cont de diversitatea romilor şi contextul socio-economic al ţărilor membre, evitându-se astfel abordarea globală şi unitară a problematicii romilor.

La conferinţă a participat şi deputatul Partidei Romilor „Pro – Europa”, Daniel Vasile, care a declarat: „ În momentul actual, atât la nivel naţional cât şi la nivel european, problematica romă se află într-un punct critic. Întreaga problematică atât la nivel european, cât şi naţional trebuie reluată, în sensul în care, problematica romilor nu mai corespunde realităţii. Problema romilor şi a nevoilor socio-economice ale romilor s-a acutizat. Pe zi ce trece constatăm că romii se confruntă cu prejudecăţi, cu intoleranţă, cu excluziuni sociale, cu discriminare, iar statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, nu îşi adaptează politicile, în sensul în care aceste politici, pentru a fi implementate, au nevoie de un element esenţial, de un element important şi anume, finanţarea. Atât timp cât clasa politică, actualul sau viitoarele guverne ale României, nu-şi asumă la nivel de finanţare aceste măsuri prevăzute în strategia naţională pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, aceste politici rămân doar nişte simple deziderate.”

„Până în momentul de faţă putem constata că implementarea măsurilor prevăzute în strategia naţională pentru incluziunea minorităţii romilor, nu sunt implementate. Nu sunt implementate pentru că finanţarea, asumarea politică, lipseşte. Este nevoie de o decizie politică, este nevoie de un argument politic sănătos, astfel încât aceste măsuri să poată fi puse în practică. Este nevoie de o decizie politică, de un consens politic, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional. Este adevărat, atât România, cât şi organismele europene, au întreprins unele măsuri, însă aceste măsuri nu vin în întâmpinarea nevoilor şi problemelor cu care se confruntă minoritatea romilor.”, a declarat deputatul minorităţii rome în Parlamentul României, Daniel Vasile.

Concluziile Conferinţei de la Bucureşti vor fi transpuse într-un set de recomandări, care vor fi comunicate într-o reuniune a Consiliului Uniunii Europene. Scopul vizat de această conferinţă este acela de a consolida angajamentul statelor membre ale Uniunii Europene în procesul de incluziune socială a romilor, ca prioritate la nivel european.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015