Connect with us

Sanatate

COPAC: Pacienţii cronici au nevoie de vaccinuri compensate

Partida Romilor

Published

on

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România solicită Ministerului Sănătăţii să asigure „în cel mai scurt timp” accesul la vaccinare pentru pacienţii cronici prin programe dedicate.

„Perioada pe care o traversăm este una dificilă pentru pacienţii cronici. Vedem că pacienţii cronici sunt cei mai expuşi la probleme de sănătate în general şi în special în vreme de pandemie. De aceea, mai mult ca niciodată este nevoie să protejăm aceşti pacienţi de alte boli prin asigurarea accesului la vaccinuri. Subliniez că mulţi dintre aceşti pacienţi au venituri minime şi nu au posibilitatea de a-şi acoperi singuri costurile. Pentru un pacient cu cancer, de exemplu, costurile unei scheme complete de vaccinare ajunge până la 1.000 de euro. Fără asigurarea vaccinării, şansele tratamentului de cancer pot fi diminuate prin apariţia unor posibile complicaţii”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC, citat într-un comunicat remis presei miercuri.

Potrivit acestuia, asigurarea compensării vaccinurilor trebuie să constituie o prioritate a Guvernului.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator