Sâmbătă, într-o nouă ediție a emisiunii „Din viața romilor” vom dezbate pe larg unul dintre cele mai fierbinți subiecte din actualitatea românească. Vorbim despre criza pe care pandemia de Covid-19 a declanșat-o în țara noastră în plan social și economic, dar mai ales despre modul în care autoritățile române reușesc sau nu să gestioneze efectele acestei pandemii asupra celor mai vulnerabile categorii ale populației.
Realizatoarea emisiunii Monica Cornea discută cu invitații săi despre cea mai recentă inițiativă a președintelui Asociației Partida Romilor Pro Europa, Nicolae Păun. Daniel Vasile, deputatul minorității rome în Parlamentul României, Cătălin Manea prim vicepreședintele Partidei Romilor și Iulian Paraschiv, prim-vicepreședinte Partida Romilor Pro Europa, ne vor oferi mai multe detalii despre activitățile desfășurate la nivel național de liderii Partidei Romilor, în cadrul campaniei EDUCAȚIE, PREVENȚIE ȘI PREGĂTIREA COMUNITĂȚILOR DE ROMI PRIVIND COVID-19.
Veniți alături de noi, sâmbătă 29 august, de la ora 10:00, la Național TV și duminică 30 august, de la 16:30 pe Național 24 PLUS, pentru a fi la curent cu cele mai importante aspecte Din viața romilor!