Connect with us

Cultura

Django Reinhardt, unul din cei mai inovativi artişti din întreaga istorie a muzicii de jazz

Partida Romilor

Published

on

Jean Reinhardt, zis Django s-a născut la 23 ianuarie 1910, la Liberchies, Belgia şi a încetat din viaţă la 16 mai 1953  la Fontainebleau. El a fost un chitarist francez de jazz, compozitor și șef de formație de origine romă.

Django Reinhardt este considerat unul din cei mai mari chitariști de jazz ai tuturor timpurilor și este primul muzician de talie mondială provenit de pe continentul european. Cvintetul înființat de Django Reinhardt împreună cu violonistul Stéphane Grappelli, Quintette du Hot Club de France, este considerat unul din cele mai inovative din întreaga istorie a muzicii de jazz.

Autor al unor teme nemuritoare, precum „Minor Swing”, „Daphne”, „Belleville”, „Djangology”, „Swing ’42” și „Nuages”, devenite piese standard în muzica de jazz.

Jean „Django” Reinhardt s-a născut în data de 23 ianuarie 1910 în satul Liberchies, Pont-à-Celles, Belgia, în familia unor țigani nomazi. Tatăl său, Jean Eugene Weiss, care își schimbase numele în Jean-Baptiste Reinhardt pentru a evita serviciul militar, era muzician. Mama sa, Laurence Reinhardt, zisă „Négros”, era dansatoare. Nu se cunoaște originea apelativului „Django”, care în limba Romani înseamnă „mă trezesc”. Acești țigani nomazi Sinti, cărora francezii le spun „Manouches”, (din sanscrită Manushya, Manu = bărbat), trăiau în caravane cu care parcurgeau Europa în lung și în lat, închiși în micile lor comunități, complet refractari la civilizație, majoritatea analfabeți și cu concepții de viață medievale. Se ocupau mai ales cu muzica, circul și cu diverse meșteșuguri artizanale.

O parte din membrii familiei Reinhardt se ocupau cu confecționarea de mobilier din răchită, alții erau muzicieni. Micuțul Django nu a urmat nici o școală, petrecându-și copilăria alături de părinții săi, în Franța, apoi Italia și Algeria, pentru a evita vicisitudinile primei conflagrații mondiale. După război, familia lui se va stabili în împrejurimile Parisului, mai întâi în zona rău-famată de lângă Porte de Choisy, apoi lângă Porte d’Italie. A luat contact de mic cu muzica, primul instrument fiind vioara.

La fel ca majoritatea muzicienilor Manouches, nu cunoștea scrierea muzicală, învățând să cânte după ureche și observând alți muzicieni. La 12 ani a primit cadou un banjo, care se pare că de fapt era o combinație banjo-ghitară. În scurtă vreme, exersând asiduu, a căpătat o dexteritate ieșită din comun, astfel că a putut să se integreze în orchestra condusă de tatăl său, care cânta la pian și țambal. În această perioadă a fost influențat de doi bătrâni muzicieni gitani, Gusti Mahla care cânta la banjo și ghitaristul Jean „Poulette” Castro.

În afară de orchestra tatălui său, tânărul Django începe să cânte în stradă, apoi în cabarete și la baluri musette, dar și la diverse petreceri. Este remarcat de acordeonistul Vetese Guerino, care îl convinge să-l acompanieze. Începe să fie tot mai cunoscut printre amatorii de muzică, astfel încât alt acordeonist cunoscut în epocă, Jean Vaissade îi va da posibilitatea să scoată primul său disc în 1928. Dat fiindcă tânărul Django nu știa să scrie și să citească, nici măcar propriul său nume, etichetele discului vor purta textul „Jiango Renard, banjoïste”.

Anii 1929-1933 vor fi cruciali pentru cariera artistică a lui Django Reinhardt. În primul rând, va abandona definitiv banjo-ul în favoarea ghitarei. Apoi va renunța progresiv la stilul musette pe măsură ce va descoperi muzica de jazz. Émile Savitry, fotograf, asistent al lui Brassaï, mare amator de jazz, îi descoperă pe frații Django și Joseph Reinhardt, pe care îi aduce la Paris, cazându-i împreună cu familiile lor în apartamentul său din Boulevard Edgar Quinet. Pe Django îl întâlnise în 1931 pe Coasta de Azur, pe când cânta la barul Coq Hardi din Toulon, apoi la Lido și Palm Beach din Cannes.

Prin intermediul colecției de discuri a fotografului, Django va lua contact cu muzica lui Duke Ellington, Louis Armstrong, Joe Venuti și Eddie Lang. Descoperirea jazzului va fi o adevărată revelație pentru Reinhardt, care decide să se consacre în continuare definitiv acestui gen. Jazzul îl va consacra definitiv, deși va continua să cânte ocazional cu acordeonistul de origine italiană Vetese Guerino, unul din veteranii stilului musette, sau alături de frații Baro și Matelo Ferret. Émile Savitry îi va introduce pe cei doi frați Reinhardt în lumea cluburilor de jazz din Paris: La Boîte à Matelots din rue Fontaine 10, unde cei doi frați își fac debutul parizian, apoi în cabaretele La Roulotte din rue Pigalle 62, L’Aéroport din 11 rue Jules-Chaplain 11, inaugurat în iunie 1932, și în clubul Le Ponton 2 din Montparnasse în 1934. De asemenea, cântă cu jazzmeni consacrați deja, precum Stéphane Mougin, André Ekyan, Alix Combelle, la clubul Croix du Sud.

Din 1933 datează și primele portrete ale lui Reinhardt, realizate tot de Émile Savitry. În fine, spre sfârșitul anului 1933, va achiziționa și primul său instrument de calitate, o ghitară Selmer. Expresivitatea sunetului acestui instrument deosebit va deveni parte integrantă a stilului său inconfundabil.

Django Reinhardt a compus circa 100 de compoziții, multe scrise în colaborare cu Stéphane Grappelli. Analfabet, fără să cunoască scrierea muzicală, compozițiile sale erau puse pe note de către un asistent. După moartea sa, până pe la mijlocul anilor ’70, interesul pentru opera sa a fost minimal. Explozia rock and roll-ului, apoi în jazz, afirmarea be-bop-ului, apoi a stilului cool și în fine a jazz-rock-ului, a făcut ca opera sa să fie cunoscută doar în cercul restrâns al istoricilor jazzului. Spre sfârșitul anilor ’70 însă, opera sa începe să fie descoperită de tinerii ghitariști, dar și de amatorii de jazz, ambele categorii fiind deopotrivă atrase de swing-ul irezistibil degajat de interpretările lui Reinhardt. O contribuție deosebită au adus-o și ghitariștii din familia sa, din cercul său de muzicieni, care au dus mai departe tradiția stilului gipsy swing.

O contribuție însemnată în renașterea acestui stil, a avut-o și Stéphane Grappelli, care în 1973 a înființat un cvintet în același stil cu vechiul Quintette du Hot Club de France, având drept ghitariști pe muzicienii englezi Diz Disley și Denny Wright. Alți ghitariști care s-au perindat prin cvintetul lui Grapelli au fost John Etheridge, Nigel Kennedy și David Grisman. Un rol important în popularizarea acestui stil l-au avut și festivalurile de gipsy swing organizate la Samois-sur-Seine, Liberchies, dar și în alte locuri, ca și diversele Django Fest din SUA.

Personalitatea și destinul exemplar al lui Django Reinhardt au fost evocate în numeroase filme. De asemenea, muzica sa a fost utilizată în coloana sonoră a multor pelicule, se pot enumera printre altele: Matrix, Metroland, Chocolat și The Aviator. De asemene, piese ale lui au apărut în background într-un număr de filme ale lui Woody Allen și în filmul Lucien Lacombe al lui Louis Malle. De asemenea sunt utilizate în coloana sonoră a numeroase jocuri video, printre care The City of Lost Heaven și Mafia II. Muzica sa a fost utilizată și în filmul King of the Gypsies, în care apare și Stéphane Grappelli. John Lewis de la Modern Jazz Quartet (MJQ) a compus piesa Django (1954) în memoria marelui muzician, reluată mai apoi de mulți muzicieni de jazz. Cântecul “Jessica” a fost compus de Dickey Betts de la Allman Brothers în memoria lui Reinhardt, dorind să scrie un cântec care să poată fi interpretat la chitară doar cu două degete. În 2010, Google în versiunea franceză și belgiană au afișat un logo în memoria marelui muzician de la a cărui naștere se împlineau 100 de ani. Tot atunci, guvernul belgian a emis o monedă de 10€ cu efigia lui Django pe revers.

Sursa: Wikipedia

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015