Connect with us

Educatie

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti a lansat Biblioteca Virtuală

Partida Romilor

Published

on

Biblioteca Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti a început digitizarea fondului de documente, acestea regăsindu-se pe platforma Microsoft Office 365, pusă la dispoziţie şi administrată de către instituţia de învăţământ superior.

„În scopul desfăşurării optime a procesului de învăţământ online şi respectând cerinţele legale referitoare la drepturile de autor, din luna ianuarie a acestui an, Biblioteca Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, filială a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu suportul logistic şi tehnic al facultăţii, a început digitizarea fondului de documente, acestea regăsindu-se pe platforma Microsoft Office 365, pusă la dispoziţie şi administrată de către Universitatea din Bucureşti”, a anunţat, vineri, FJSC într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, primele resurse bibliografice sunt cele aferente disciplinelor corespunzătoare primului semestru al anului universitar, documente „indispensabile” pentru pregătirea studenţilor în vederea susţinerii examenelor din sesiunea imediat următoare.

Treptat, după o schemă de priorităţi stabilită de către cadrele didactice ale facultăţii şi organizate după principiile ştiinţei biblioteconomice, colecţiile vor fi completate cu toate documentele.

Accesul la această platformă se realizează pe baza contului instituţional al utilizatorilor şi a permisului emis de către Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.

„Biblioteca virtuală a FJSC reprezintă o etapă firească a procesului de modernizare a învăţământului universitar. Actuala criză trebuie privită şi ca o oportunitate de reducere a birocraţiei în facultate: în contextul pandemiei, când activitatea de predare şi evaluare a trecut în online, înscrierea la examenele de admitere şi de finalizare a studiilor se realizează fără cozi şi fără dosare cu şină, am eliminat ştampila din dosarul de practică profesională a studenţilor, iar acum, profesorii şi studenţii FJSC au acces la bibliografia de examen în mediul digital. Salut efortul colegilor IT ai Universităţii din Bucureşti, mulţumesc Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” şi bibliotecarelor facultăţii pentru implementarea într-un timp scurt a acestui proiect ambiţios. Studenţii FJSC au acces de la distanţă la instrumente bibliografice necesare pentru dezvoltarea lor profesională ca viitori jurnalişti şi specialişti în comunicare”, a declarat decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, conf. univ. dr. Antonio Momoc, citat în comunicatul de presă.

Conform aceleiaşi surse, în primele zile de la lansare, biblioteca digitală a fost accesată de peste 140 de utilizatori unici, aceştia efectuând mai mult de 1.650 de vizite pe site.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015