Connect with us

Eveniment

Festivalul Mucenicilor – de joi până luni, în Parcul Naţional din Capitală

Partida Romilor

Published

on

Show-uri gastronomice şi recorduri culinare delicioase vor fi prezentate la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Mucenicilor, care se va desfăşura, de joi până luni, în Parcul Naţional din Bucureşti.

„Special pentru această ediţie a târgului am invitat gospodine iscusite din toate zonele ţării ce vor prepara sub ochii trecătorilor mucenici inediţi, dar şi tradiţionali din Muntenia, Oltenia, Moldova, Bucovina, Dobrogea, vin să se întreacă în muncă şi migală, chiar sub ochii oaspeţilor, pentru a bate recordul în materie, tradiţii şi gusturi care mai de care mai bune. Iar pentru că tradiţiile se păstrează cu sfinţenie în rândul românilor, gospodinele vor turna zeci de mii de pahare de vin, aşa cum cere şi obiceiul de a bea 40 de pahare de vin sau palincă, după priceperea fiecăruia”, se arată într-un comunicat.

De la târg nu vor lipsi mucenicii copţi şi tăvăliţi prin miere şi miez de nucă, mucenicii fierţi şi aromatizaţi cu scorţişoară, lămâie şi multă dibăcie şi migală, mucenici în toate formele şi pentru toate gusturile, dar şi plăcinte munteneşti, poale-n brâu moldoveneşti, plăcintele dobrogene cu brânză, toate preparate cu ingrediente sută la sută naturale şi gătite după cele mai vechi reţete tradiţionale, precizează sursa citată.

Vizitatorii vor avea posibilitatea să achiziţioneze cozonaci, dulciuri şi dulceţuri, brânzeturi şi afumături, jamboane, muşchiuleţi, pastramă care va sfârâi pe grătare, cârnaţi, mici, costiţe, ciolane şi multe alte cărnuri aromate, stropite din belşug cu vin şi ţuica fiartă şi cu diferite licori din struguri, prune, caise, piersici, vişine şi pere.

„Pentru cei care respectă zilele de post, gospodinele vin la târg cu zacuscă de vinete sau de ghebe, miere şi păstură, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale sau mere aromate, păstrate cu mare grijă peste iarnă”, se mai arată în comunicat.

De la târg nu lipsi obiecte tradiţionale, lucrate cu multă măiestrie de meşteri autentici.

„Pentru ziua de 8 Martie, Ziua Femeii, puteţi alege de aici, persoanelor dragi, cadouri cu totul deosebite: ii cu alesături, rochii din lână împâslită, genţi din piele naturală cu motive naţionale, obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie şi podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau pe sticlă”, se precizează în comunicat. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator