Connect with us

La zi

GCS: 1.111 cazuri noi de infectare cu coronavirus. În total – 105.298 de îmbolnăviri

Partida Romilor

Published

on

 1.111 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

GCS anunţă că datele referitoare la persoanele declarate vindecate vor fi transmise în cel mai scurt timp posibil, nefiind disponibile în acest moment din cauza unor modificări tehnice efectuate la aplicaţia de centralizare a datelor.

Până marţi, pe teritoriul României au fost confirmate 105.298 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Potrivit sursei citate, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.110.024 de teste. Dintre acestea, 21.049 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – 12.767 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.327 la cerere.

 Municipiul Bucureşti (214) şi judeţele Ilfov (53), Suceava (53), Cluj (49) şi Iaşi (46) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Cele mai puţine cazuri s-au înregistrat în judeţele Vrancea (5), Mureş (5), Hunedoara (7), Călăraşi (7).

Nu au fost raportate datele din judeţul Dolj.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor noi, înregistrate în ultimele 24 de ore, este următoarea:

* Alba – 17
* Arad – 20
* Argeş – 18
* Bacău – 43
* Bihor – 37
* Bistriţa-Năsăud – 10
* Botoşani – 26
* Braşov – 42
* Brăila – 11
* Buzău – 12
* Caraş-Severin – 27
* Călăraşi – 7
* Cluj – 49
* Constanţa – 16
* Covasna – 9
* Dâmboviţa – 22
* Dolj –
* Galaţi – 18
* Giurgiu – 9
* Gorj – 15
* Harghita – 12
* Hunedoara – 7
* Ialomiţa – 10
* Iaşi – 46
* Ilfov – 53
* Maramureş – 35
* Mehedinţi – 10
* Mureş – 5
* Neamţ – 39
* Olt – 17
* Prahova – 43
* Satu Mare – 9
* Sălaj – 10
* Sibiu – 15
* Suceava – 53
* Teleorman – 20
* Timiş – 32
* Tulcea – 16
* Vaslui – 21
* Vâlcea – 31
* Vrancea – 5
* Bucureşti – 214

Un număr de 6.881 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

La ATI sunt internaţi 460 de pacienţi, precizează sursa citată.

Pe teritoriul României, 10.879 de persoane confirmate cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.748 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 37.014 persoane se află în carantină la domiciliu, iar 5 – în carantină instituţionalizată.

Alte 51 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 4.236, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 51 de decese – 28 bărbaţi şi 23 femei – ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Bucureşti.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, unul la categoria 40 – 49 de ani, şase la categoria de vârstă 50 – 59 ani, 15 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 14 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 14 la categoria de peste 80 de ani.

Conform GCS, 49 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Un pacient nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru un altul nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 404 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 54.450 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate patru infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.032 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

GCS reaminteşte că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.

Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus rămâne 6.599 şi cel al deceselor 126, nefiind modificări în acest sens de la ultima raportare, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre cei 6.599 de cetăţeni români care au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 1.905 sunt în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazahstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar.

Potrivit GCS, de la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment, au decedat 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate – 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, câte unul în Suedia, Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 338 au fost declaraţi vindecaţi: 308 în Germania, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

GCS le reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor şi este valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Până la data de 14 septembrie, au fost raportate 2.594.115 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa şi Germania.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator