Connect with us

La zi

GCS: 3.864 de persoane au fost confirmate până în prezent, în România, cu noul coronavirus

Partida Romilor

Published

on

Un număr de 3.864 de persoane au fost confirmate până în prezent, în România, cu noul coronavirus, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

De la ultima informare transmisă de GCS, au fost înregistrate alte 251 de cazuri noi de îmbolnăvire.

Dintre persoanele infectate, 374 au fost declarate vindecate şi externate.

La ATI sunt internaţi 141 de pacienţi.

Potrivit GCS, 148 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 15.980 de persoane, iar alte 108.810 se află în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 38.623 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 766 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 3.300 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor, a adăugat sursa citată.

Un număr de 310 dosare penale au fost întocmite, până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, informează duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.935 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.012.571 de lei.

Potrivit GCS, până la data de 4 aprilie 2020, au fost raportate 517.443 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

Un număr de 27 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au decedat de la începutul pandemiei de COVID-19 până în prezent, informează duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Un număr de 401 cetăţeni români aflaţi în străinătate au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul tip de coronavirus.

„În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 401 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 236 în Italia, 15 în Franţa, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia şi SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 27 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franţa, 4 în Marea Britanie, 6 în Spania şi unul în Germania, au decedat”, afirmă sursa citată.

GCS le reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator