La zi
GCS: 637 cazuri noi de infectare cu coronavirus. În total – 33.585 de îmbolnăviri

Published
6 luni agoon

Alte 637 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând marţi la 33.585.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 234 de pacienţi.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate. Dintre acestea, 21.803 sunt pacienţi vindecaţi, iar 1.995 – asimptomatici externaţi la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 658 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 868.478 de teste, arată GCS.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au murit în România 30 de persoane infectate cu noul coronavirus.
Până marţi, 1.931 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.
„În intervalul 13.07.2020 (10,00) – 14.07.2020 (10,00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbaţi şi 17 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Maramureş, Bucureşti, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş şi Vâlcea”, afirmă GCS.
Dintre acestea, un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani; 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani; 11 – la categoria de vârstă 60-69 ani; 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 5 – la persoane de peste 80 de ani.
Potrivit aceleiaşi surse, toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.066 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 184.222 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 464 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.936 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
GCS reaminteşte că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 4 iulie, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Totodată, GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor şi este valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.
De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Până la data de 13 iulie 2020, au fost raportate 1.585.334 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa şi Germania.
Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate, până în prezent, în judeţul Suceava – 4.188, în Bucureşti – 3.918, iar în alte şapte judeţe – Argeş, Braşov, Botoşani, Galaţi, Vrancea, Neamţ şi Iaşi – sunt peste 1.000 de îmbolnăviri.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României, au fost infectate cu noul coronavirus 33.585 de persoane.
Numărul de cazuri confirmate, pe judeţe, potrivit raportării Institutului Naţional de Sănătate Publică, este:
* Alba – 499
* Arad – 726
* Argeş – 1.483
* Bacău – 775
* Bihor – 715
* Bistriţa-Năsăud – 642
* Botoşani – 1.081
* Braşov – 2.076
* Brăila – 317
* Buzău – 842
* Caraş-Severin – 130
* Călăraşi – 214
* Cluj – 790
* Constanţa – 553
* Covasna – 331
* Dâmboviţa – 987
* Dolj – 394
* Galaţi – 1.316
* Giurgiu – 293
* Gorj – 429
* Harghita – 389
* Hunedoara – 717
* Ialomiţa – 544
* Iaşi – 1.084
* Ilfov – 923
* Maramureş – 239
* Mehedinţi – 283
* Mureş – 821
* Neamţ – 1.006
* Olt – 394
* Prahova – 845
* Satu Mare – 82
* Sălaj – 123
* Sibiu – 707
* Suceava – 4.188
* Teleorman – 198
* Timiş – 616
* Tulcea – 206
* Vaslui – 236
* Vâlcea – 171
* Vrancea – 1.265
* Bucureşti – 3.918.
Similare
Articole recente
- 305.562 de programări la vaccinare în etapa a II-a. Bucureşti, ocupare integrală – 62.182 locuri
- Ministerul Educaţiei: 167.977 de angajaţi declară, în prima etapă de consultare, că vor să se vaccineze
- GCS: 1.509 cazuri noi de COVID-19. Teste efectuate în ultimele 24 de ore – 8.901
- ANRE prelungeşte până la 30 iunie perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială
- STS: Platforma informatică pentru programare la vaccinare anti-COVID este disponibilă

305.562 de programări la vaccinare în etapa a II-a. Bucureşti, ocupare integrală – 62.182 locuri

Ministerul Educaţiei: 167.977 de angajaţi declară, în prima etapă de consultare, că vor să se vaccineze

GCS: 1.509 cazuri noi de COVID-19. Teste efectuate în ultimele 24 de ore – 8.901

ANRE prelungeşte până la 30 iunie perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială

STS: Platforma informatică pentru programare la vaccinare anti-COVID este disponibilă

Recomandările scrise vizând apartenenţa la etnia romă pentru anul şcolar 2021 – 2022 se eliberează până pe 29 ianuarie!

Deputatul minorităţii rome Cătălin Zamfir Manea este alături de romii rămași fără case în urma incendiului din Miercurea Ciuc

Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului, promulgată

FRDS: Nouă rundă de finanţare în cadrul apelului de proiecte „Creşterea incluziunii şi abilitarea romilor”
