La zi
GCS: 9.799 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore – 38.863

Published
3 luni agoon

Un număr de 9.799 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 38.863 de teste la nivel naţional, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Un număr de 9.799 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma efectuării a 38.863 teste la nivel naţional, informează miercuri Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 324.094 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Un număr de 218.086 persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.557.958 de teste. Dintre acestea, 38.863 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.110 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 15.753 la cerere.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
1. | Alba | 6975 | 226 | 5,6 |
2. | Arad | 7542 | 267 | 4,93 |
3. | Argeș | 8890 | 188 | 2,79 |
4. | Bacău | 9891 | 165 | 2,26 |
5. | Bihor | 9544 | 286 | 5,54 |
6. | Bistrița-Năsăud | 3906 | 141 | 3,92 |
7. | Botoșani | 4320 | 130 | 2,68 |
8. | Brașov | 12544 | 332 | 4,6 |
9. | Brăila | 3986 | 54 | 1,92 |
10. | Buzău | 4912 | 88 | 2,1 |
11. | Caraș-Severin | 3378 | 77 | 2,72 |
12. | Călărași | 2543 | 61 | 2,15 |
13. | Cluj | 13868 | 707 | 6,9 |
14. | Constanța | 8666 | 115 | 3,8 |
15. | Covasna | 2936 | 63 | 3,1 |
16. | Dâmbovița | 8205 | 189 | 3,26 |
17. | Dolj | 8757 | 130 | 3,84 |
18. | Galați | 7327 | 70 | 1,69 |
19. | Giurgiu | 2547 | 80 | 2,0 |
20. | Gorj | 3527 | 60 | 1,85 |
21. | Harghita | 3794 | 74 | 2,6 |
22. | Hunedoara | 5728 | 245 | 2,92 |
23. | Ialomița | 2944 | 76 | 2,54 |
24. | Iași | 13755 | 391 | 2,68 |
25. | Ilfov | 8716 | 398 | 3,84 |
26. | Maramureș | 6232 | 234 | 3,71 |
27. | Mehedinți | 2733 | 71 | 2,19 |
28. | Mureș | 7746 | 323 | 4,73 |
29. | Neamț | 7451 | 79 | 2,56 |
30. | Olt | 4982 | 121 | 1,62 |
31. | Prahova | 13332 | 218 | 3,62 |
32. | Satu Mare | 3067 | 235 | 3,00 |
33. | Sălaj | 4208 | 173 | 6,46 |
34. | Sibiu | 8686 | 362 | 7,19 |
35. | Suceava | 10827 | 175 | 2,15 |
36. | Teleorman | 4037 | 108 | 2,76 |
37. | Timiș | 13434 | 405 | 6,52 |
38. | Tulcea | 1943 | 58 | 1,66 |
39. | Vaslui | 5968 | 51 | 1,93 |
40. | Vâlcea | 6240 | 150 | 3,09 |
41. | Vrancea | 4136 | 98 | 1,46 |
42. | Mun. București | 45741 | 946 | 5,05 |
43. | Cazuri noi nealocate pe județe | 4130 | 1379 | |
TOTAL | 324.094 | 9.799 |
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.074 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. | JUDEȚ | Probe pozitive la retestare |
1 | ALBA | 24 |
2 | ARAD | 57 |
3 | ARGEŞ | 78 |
4 | BACĂU | 22 |
5 | BIHOR | 78 |
6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 7 |
7 | BOTOŞANI | 27 |
8 | BRAŞOV | 98 |
9 | BRĂILA | 45 |
10 | BUZĂU | 9 |
11 | CARAŞ-SEVERIN | 18 |
12 | CĂLĂRAŞI | 13 |
13 | CLUJ | 80 |
14 | CONSTANŢA | 56 |
15 | COVASNA | 16 |
16 | DÂMBOVIŢA | 37 |
17 | DOLJ | 20 |
18 | GALAŢI | 27 |
19 | GIURGIU | 10 |
20 | GORJ | 25 |
21 | HARGHITA | 8 |
22 | HUNEDOARA | 55 |
23 | IALOMIŢA | 10 |
24 | IAŞI | 101 |
25 | ILFOV | 270 |
26 | MARAMUREŞ | 210 |
27 | MEHEDINŢI | 7 |
28 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 203 |
29 | MUREŞ | 33 |
30 | NEAMŢ | 18 |
31 | OLT | 12 |
32 | PRAHOVA | 80 |
33 | SATU MARE | 14 |
34 | SĂLAJ | 28 |
35 | SIBIU | 71 |
36 | SUCEAVA | 45 |
37 | TELEORMAN | 46 |
38 | TIMIŞ | 75 |
39 | TULCEA | 1 |
40 | VASLUI | 9 |
41 | VÂLCEA | 20 |
42 | VRANCEA | 11 |
Total | 2074 |
Până astăzi, 8.389 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 10.11.2020 (10:00) – 11.11.2020 (10:00) au fost raportate 203 decese (116 bărbați și 87 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 48 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 57 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 58 decese la categoria de peste 80 de ani.
196 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.687. Dintre acestea, 1.092 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.557.958 de teste. Dintre acestea, 38.863 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.110 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.753 la cerere.
Pe teritoriul României, 42.760 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.770 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 86.177 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.489 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 843 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 10 noiembrie a.c., 8.475 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.237.685 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 8 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Similare
Articole recente
- ANM: Cod galben de ninsori şi viscol în opt judeţe, inclusiv în Capitală, până miercuri seara
- Romii: Un mileniu de supravieţuire
- CNCAV: 857.479 de persoane din etapa a II-a de vaccinare s-au programat în perioada 15- 25 ianuarie. Majoritatea – peste 65 de ani sau cu boli cronice
- ANOFM: Rata şomajului a crescut uşor în decembrie, la 3,38%
- GCS: 2.877 de cazuri noi de COVID-19. Teste efectuate în ultimele 24 de ore – peste 28.000

ANM: Cod galben de ninsori şi viscol în opt judeţe, inclusiv în Capitală, până miercuri seara

Romii: Un mileniu de supravieţuire

CNCAV: 857.479 de persoane din etapa a II-a de vaccinare s-au programat în perioada 15- 25 ianuarie. Majoritatea – peste 65 de ani sau cu boli cronice

ANOFM: Rata şomajului a crescut uşor în decembrie, la 3,38%

GCS: 2.877 de cazuri noi de COVID-19. Teste efectuate în ultimele 24 de ore – peste 28.000

Recomandările scrise vizând apartenenţa la etnia romă pentru anul şcolar 2021 – 2022 se eliberează până pe 29 ianuarie!

Deputatul minorităţii rome Cătălin Zamfir Manea este alături de romii rămași fără case în urma incendiului din Miercurea Ciuc

Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului, promulgată

FRDS: Nouă rundă de finanţare în cadrul apelului de proiecte „Creşterea incluziunii şi abilitarea romilor”

Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2021 se va desfăşura în perioada 1 februarie – 17 iulie 2022

Din viața romilor – 23.01.2021

Din viața romilor – 16.01.2021

Din viața romilor – 09.01.2021

Din viața romilor – 19.12.2020
