Connect with us

La zi

Harghita: 17 licee incluse în proiectul ROSE, ce vizează reducerea ratei de abandon şcolar şi îmbunătăţirea performanţei la bacalaureat

Partida Romilor

Published

on

Un număr de 17 licee sunt incluse în proiectul naţional ROSE (Romania Secondary Education), ce vizează reducerea ratei de abandon şcolar şi îmbunătăţirea performanţei la bacalaureat, iar rezultatele au început să apară, au precizat, joi, reprezentanţii echipei de proiect.

Team leaderul echipei de implementare a proiectului ROSE, prof. Radu Jugureanu, a punctat faptul că acest proiect, finanţat de Banca Mondială, este unul extrem de necesar şi complex, care se adresează copiilor care au cel mai mult nevoie de atenţie, respectiv cei din oraşe monoindustriale, cei care au părinţi plecaţi la muncă în străinatate sau cei care muncesc la negru, dar despre care nu se vorbeşte, „pentru că nu sunt olimpici”.

„Copiii aceştia nu au nicio vină că au intrat cu nota 2 sau 3 la liceu, e vina noastră, a adulţilor, a tuturor, nu e vina lor că le-au plecat părinţii din ţară, că aşa s-a întâmplat cu viaţa lor, este cu atât mai lăudabilă munca colegilor noştri din şcolile din toată ţara care sunt în proiectul ROSE, pentru că îi aduc pe aceşti copii de la nota 2 la nota 6, în patru ani. A-i aduce pe copii de la 2 la 6 este infinit mai greu decât de a-i aduce de la 9,8 cu cât au intrat la liceele cu nume, la 10. Prin urmare, liceele adevărate, liceele de prestigiu sunt cele care se ocupă de copiii cu probleme, de copiii din medii defavorizate, care fără vina lor, cu vina noastră, au ajuns în situaţia în care sunt. Proiectul ROSE finanţează acele şcoli pentru a găsi soluţiile punctuale ale şcolii, nu o soluţie globală la nivel naţional, ci una punctuală, a şcolii”, a explicat prof. Jugureanu.

Proiectul ROSE finanţează activităţi pedagogice şi de sprijin la materiile de Bacalaureat, asigurarea mesei de prânz, transport şcolar, activităţi de dezvoltare a încrederii elevilor, dotări pentru şcoli sau excursii tematice.

Profesorul Jugureanu a punctat faptul că investiţia în educaţie este foarte importantă, iar un procent în plus de absolvenţi la Bacalaureat înseamnă 1,5 procente în plus la PIB.

„Un procent în plus de absolvenţi la Bacalaureat înseamnă 1,5 procente în plus la PIB, înseamnă banii noştri de salariu, transportul, trenul, şoseaua, pensii, salarii, Poliţie, Sănătate, etc. Este o legătură foarte clară între investiţia în Educaţie şi bunăstarea ţării, un leu, un dolar, un euro investit în Educaţie aduce un profit de zece ori mai mare într-un an, şcoala este cea mai profitabilă bancă”, a arătat liderul echipei de proiect.

Datele statistice arată că la liceele din Harghita incluse în proiectul ROSE a crescut atât procentul de promovare la bacalaureat, cu aproape 7 %, cât şi indicele de încredere al elevilor, care s-au prezentat într-un număr mai mare la acest examen.

Liderul echipei de proiect a făcut un apel ca acest proiect, „care creează plusvaloare”, să fie finanţat corespunzător.

„Sprijiniţi acest proiect (…) este un proiect care creează plusvaloare, este necesar şi Ministerele Educaţiei şi de Finanţe trebuie să aibă normalitatea, decenţa de a finanţa acest proiect în ritmul în care şcoala o cere (…) Problema proiectului este că nu are o finanţare continuă şi corectă pe şcoală şi atunci unele şcoli suferă, dar profesorii îşi văd în continuare de treabă, asta e important”, a mai spus prof. Radu Jugureanu.

Proiectul ROSE are ca obiective reducerea ratei de abandon şcolar în licee şi primul an de universitate, creşterea ratei de absolvire şi îmbunătăţirea performanţei la examenul de bacalaureat, precum şi îmbunătăţirea tranziţiei către învăţământul superior.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator