Connect with us

La zi

Harghita:IPJ susţine că municipiul Miercurea Ciuc este unul dintre cele mai sigure din ţară

Săptămâna trecută, consilierii locali UDMR Ábrahám Előd-Lajos, András Hunor Jenő, Bardócz László şi Bors Béla au făcut declaraţii în legătură cu comportamentul unor membri ai comunităţii de romi

Partida Romilor

Published

on

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip şi comandantul Poliţiei Miercurea Ciuc, Nicolae Florin Ghenci, au susţinut luni, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul primăriei, că municipiul reşedinţă de judeţ este unul dintre cele mai sigure din ţară.

Conferinţa de presă a avut loc în contextul în care, recent, a fost depusă, la mai multe instituţii, o petiţie din partea a aproape 400 de locuitori din zona centrală a oraşului, în legătură cu comportamentul unor membri ai comunităţii de romi de acolo, fapt care a dus la organizarea unei acţiuni ample de control în cursul săptămânii trecute, care a fost făcută publică abia luni.

Comandantul Poliţiei Miercurea Ciuc, comisarul-şef Nicolae Florin Ghenci, a precizat că la acţiunea de control au participat şi reprezentanţii altor instituţii ale statului şi au fost aplicate mai multe amenzi.

La control au participat şi reprezentanţii primăriei, care susţin că aproape toate locuinţele sociale în care trăiesc romi au fost găsite în ordine, probleme mai serioase privind producerea unor distrugeri fiind confirmate numai în cazul unei singure familii.

Comandantul Poliţiei Miercurea Ciuc a precizat că astfel de acţiuni au loc periodic în oraş şi au atât caracter preventiv, cât şi reactiv.

„Cunoaştem situaţia operativă, luăm măsurile care se impun şi care sunt în competenţa noastră, cu operativitate, ne-am dimensionat toate dispozitivele în mod corespunzător, zic eu, în limita resursei umane disponibile şi gestionăm în condiţii normale orice situaţie. (…) Siguranţa în Miercurea Ciuc eu zic că este bună, suntem la un nivel ridicat faţă de celelalte reşedinţe de judeţ, ceea ce reiese şi din situaţia statistică”, a declarat Nicolae Florin Ghenci.

Şi purtătorul de cuvânt al IPJ, Gheorghe Filip, a susţinut că municipiul Miercurea Ciuc este unul dintre cele mai sigure din ţară şi preocuparea din partea poliţiei este de a răspunde, în continuare, nevoilor cetăţenilor.

„Municipiul Miercurea Ciuc este una dintre cele mai sigure reşedinţe de judeţ din ţară, există statistici, una dintre ele chiar europeană, care arată că Harghita este unul din cele mai sigure judeţe din România. Deci, e cât se poate susţinut, fundamentat şi argumentat acest lucru. Drept pentru care, sigur, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, dar nici nu trebuie să se impacientăm şi să ne gândim că e o situaţie explozivă şi foarte periculoasă, aceea de aici, din zona noastră. Trebuie să ne preocupăm în continuare şi să răspundem nevoilor cetăţenilor şi dacă ele se manifestă într-o anumită direcţie, sau într-un anumit areal, acolo vom acţiona”, a afirmat Gheorghe Filip.

Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Füleki Zoltán, a dat asigurări că astfel de acţiuni comune cu poliţia au avut loc şi în trecut şi că există o colaborare bună între cele două instituţii.

Ulterior, Biroul de Presă al Primăriei Miercurea Ciuc a anunţat într-un comunicat de presă, că mijlocul cel mai folositor de combatere a criminalităţii este posibilitatea accesării înregistrărilor camerelor de supraveghere ale Primăriei, iar municipalitatea va extinde reţeaua acestora.

„Începând cu anul 2013, Primăria a cumpărat şi a instalat 47 de camere, din care câte una sunt amplasate şi la intrările coloniilor (comunităţi de romi – n.r.) din strada Şumuleului şi strada Primăverii, ajutând în identificarea suspecţilor în multe cazuri. Înregistrările pot fi vizionate pentru o perioadă de 20 de zile, deci sesizarea nu întârzie nici dacă se face după câteva zile sau 1-2 săptămâni după evenimentul cu caracter penal”, se arată în comunicatul Primăriei Miercurea Ciuc.

Săptămâna trecută, consilierii locali UDMR Ábrahám Előd-Lajos, András Hunor Jenő, Bardócz László şi Bors Béla au tras un semnal de alarmă în legătură cu problemele legate de siguranţa publică din Miercurea Ciuc şi au punctat faptul că rezolvarea acestora ar trebui să devină prioritate pentru autorităţile locale.

Cei patru au organizat o conferinţă de presă în apropierea gării din Miercurea Ciuc, într-o zonă unde susţin că se întâmplă frecvent furturi din locuinţe şi copiii sunt atacaţi pe stradă, iar aceste aspecte nu au fost luate în serios de conducerea oraşului, pentru găsirea unor soluţii.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator