Connect with us

Legislatie

Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din 26 octombrie 2020 (text integral)

Partida Romilor

Published

on

HOTĂRÂREA nr. 50 din 26.10.2020 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere evoluţia epidemiologică pe teritoriul României până la data de 25.10.2020,

luând în considerare persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ – teritoriale şi a sistemului sanitar,

în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio-economice necesare relansării graduale a economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin. 2 şi 3, art. 45 alin. 1 şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 Se aprobă lista ţărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta.

Art. 2 Instituirea restricţiilor referitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau ţări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se realizează începând cu data emiterii hotărârii.

Art. 3 În localităţile sau judeţele în care portul măştii de protecţie este obligatoriu în spaţiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minim 2 metri faţă de alte persoane.

Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

*

Lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 50 din 26.10.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

Zona Galbenă (carantina la domiciliu/locaţia declarată pentru 14 zile)

Stat – Rata de incidenţă cumulată la 100.000 locuitori*

Andorra – 1761.7

Vatican – 1717.8

Cehia – 1210.8

Belgia – 1115.6

Polinezia Franceză – 1111.8

Guam – 688.6

Olanda – 639.4

Armenia – 616.1

Luxemburg – 568.7

Slovenia – 549.7

Franţa – 520.9

Gibraltar – 513.3

Elveţia – 504.3

Liechtenstein – 500.3

Muntenegru – 496.3

Argentina – 441.9

Spania – 394.2

Slovacia – 385.3

Marea Britanie – 383.1

Georgia – 345.5

Malta – 339.8

Bahamas – 337.1

Costa Rica – 312.5

Croaţia – 301.0

Irlanda – 296.8

Polonia – 294.9

Bahrain – 287.2

Macedonia de Nord – 280.6

Portugalia – 277.4

Puerto Rico – 275.9

* (date publicate de ECDC vineri 24 octombrie 2020)

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015