Connect with us

La zi

IJ cere suspendarea din funcţie a procuroarei care a bruscat fetiţa dată spre adopţie

Partida Romilor

Published

on

Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM suspendarea din funcţie a procuroarei Maria Piţurcă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, care ar fi bruscat-o pe Sorina, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, în timp ce copilul era ridicat din casa asistentului maternal pentru a fi dat spre adopţie unei familii de români din SUA.

Potrivit unui comunicat transmis marţi, Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procuroarea Maria Piţurcă sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.

De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori din cadrul IJ au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii.

Pe 21 iunie, procuroarea Maria Piţurcă s-a prezentat însoţită de poliţişti la locuinţa asistentului maternal din Baia de Aramă, pentru a o lua pe fetiţa de 8 ani, adoptată de o familie de români din SUA.

În imaginile înregistrate de soţul femeii, Sorina plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune ‘mama’. În imagini apare şi procurorul Maria Piţurcă care ar brusca copilul.

Ulterior, Maria Piţurcă a declarat, într-o conferinţă de presă, că minora era agitată, iar ea a reuşit să o ia în braţe şi să o predea tatălui adoptiv.

În acest caz, procurorii de la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie au deschis o anchetă pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a fetiţei, dar şi modul în care procuroarea Maria Piţurcă a efectuat percheziţia la locuinţa asistentului maternal.

CITEŞTE ŞI:

Părinţii adoptivi ai Sorinei, Gabriel şi Ramona Săcărin, au fost audiaţi de procurorii Secţiei pentru anchetarea magistraţilor timp de 9 ore

Avocata familiei adoptive a Sorinei a depus plângere penală împotriva procurorului general şi a procurorului de caz

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015