Connect with us

Educatie

Iohannis: Şcoala sigur nu va începe în condiţii normale. Ne îndreptăm spre un scenariu mixt

Partida Romilor

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, şi alţi miniştri cu atribuţii în zona Educaţiei pentru a discuta despre scenariile privind deschiderea anului şcolar şi universitar.

„Această situaţie a deschiderii noului an şcolar, implicit a anului universitar, este una de extremă importanţă şi mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu specialişti, cu alţi membri din Guvern cu atribuţii pe această zonă. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii şi a unor scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educaţiei şi mai mulţi miniştri pentru o discuţie pe care o vom avea săptămâna viitoare, când sper că reuşim să conturăm câteva scenarii care pot fi comunicate pe urmă public”, a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că „şcoala sigur nu va începe în condiţii normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea”.

„Ar fi foarte complicat să avem numai şcoală online. Şi, atunci, ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde, probabil, şi în funcţie de condiţiile locale, vom avea mai mult şcoală normală cu elevii la şcoală sau mai mult online sau un sistem mixt. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit cu exactitate într-o săptămână sau două şi va fi comunicat public”, a explicat Iohannis.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator