Connect with us

Educatie

ISF:Peste 2.200 de studenţi din ani terminali au participat la cursuri de educaţie financiară în cadrul proiectului SmartFIN@ISF

Published

on

Institutul de Studii Financiare a finalizat prima serie de seminare de perfecţionare vocaţională, iar peste 2.200 de studenţi din ani terminali au participat la cursuri de educaţie financiară în cadrul proiectului SmartFIN@ISF în anul universitar 2020-2021.

„Lansat în luna februarie 2021, proiectul SmartFIN@ISF a generat o prezenţă impresionantă în rândul studenţilor – am înregistrat cereri de sesiuni suplimentare, în baza feed-backului remarcabil primit atât de la studenţi cât şi de la invitaţii din piaţă. Iniţiativa ISF se alătură seriei de iniţiative de educaţie financiară demarate de autorităţi şi de actorii pieţelor financiare nebancare în rândul tinerelor generaţii – consumatori de servicii financiare şi viitori angajaţi în aceste domenii. Rezultatele obţinute ne dau speranţe să continuăm acest program şi în stagiunea de toamnă, în anul universitar următor”, a declarat Marian Siminica, director executiv al ISF.

Prin acest proiect, ISF şi-a propus ca, în parteneriat academic cu universităţile din România, să susţină demersurile de educaţie financiară prin atragerea studenţilor din ani terminali, ciclul licenţă sau master. Obiectivul urmărit constă în îmbunătăţirea abilităţilor şi cunoştinţelor studenţilor care vor deveni consumatori de servicii financiare dar şi potenţiali angajaţi în pieţele financiare (asigurări, bănci, pensii private, investiţii).

Potrivit comunicatului, în perioada 22 februarie – 14 mai 2021 au fost susţinute 33 seminare în cadrul proiectului SmartFIN@ISF, în care au fost implicaţi 44 vorbitori, experţi în domeniu, din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, Institutului de Studii Financiare şi al membrilor asociaţiilor profesionale din domeniul financiar, partenere ISF. La aceste seminare au participat 2.217 studenţi care au primit certificate de participare eliberate de Institutul de Studii Financiare şi recunoscute de instituţiile ce activează în domeniul pieţelor financiare non-bancare.

De asemenea, şase dintre aceste seminare au fost realizate în parteneriat SmartFIN şi Laboratorul Academic ASF, în centrele universitare din Bucureşti, Alba Iulia, Galaţi, Piteşti. Printre invitaţii speciali la aceste sesiuni de educatie financiara s-au numărat: Valentin Ionescu – Preşedinte al ISF, Adrian Marin – Preşedinte UNSAR, Gerke Anno Witteveen – Vicepreşedinte UNSAR, Alexandru Ciuncan – Director General UNSAR, Anita Niţulescu – CEO Eurolife FFH, Carmina Dragomir – CEO Metropolitan Life, Cristian Ionescu – Preşedinte al Directoratului Asirom, Mihai Popescu – Preşedinte al Directoratului Ergo Asigurări de viaţă, Cristina Anculescu – membru al Directoratului UNIQA Asigurări de viaţă, Paul Zarzara – membru al Directoratului UNIQA Asigurări, Ştefan Prigoreanu – CEO MILLENIUM Insurance Broker şi Vicepreşedinte PRBAR, Daniela Şerban – Preşedinte ARIR, Mihnea Bărbulescu – Director Executiv Erste Asset Management, Bogdan Tudosie – membru al Directoratului BRD Asset Management, BVB, UNSICAR.

Prezentările au inclus teme privind cariera (recrutare, dezvoltare personală), pornind de la cerinţele pieţei/companiilor şi continuând cu dificultăţile cu care se confruntă viitorii angajaţi, mai ales în context pandemic, precum şi studii de caz, aspecte tehnice şi practice din domeniul asigurărilor, pieţei de capital, pensii private.

Proiectul SmartFIN@ISF – Seminare de perfecţionare vocaţională va continua şi în anul universitar 2021-2022 în centrele universitare partenere.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015