Connect with us

La zi

Joi se deschide Târgul de Crăciun din Bucureşti

Partida Romilor

Published

on

Târgul de Crăciun din Bucureşti se deschide joi, în Piaţa Constituţiei, şi tot atunci va fi aprins iluminatul festiv de sărbătorile de iarnă.

Primăria Capitalei, prin Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, dă astfel startul sărbătorilor de iarnă.

Spectacolul de deschidere va fi susţinut de Corul de copii Radio, Lidia Buble, Voltaj şi Loredana & Banda Agurida, informează PMB, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, anul acesta, iluminatul ornamental-festiv pentru iarnă, asigurat de Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti, are ca tema „Euro 2020 – Bucureşti, oraş gazdă”.

„Capitala va fi împodobită cu 10 milioane de beculeţe de tip LED – cu 7 milioane mai multe decât în anii precedenţi, peste 9.300 de elemente luminoase – dintre care unele cu specific sportiv, aproximativ 4.000 de elemente luminoase 3D şi 2D (cu 1.500 mai multe decât anul trecut) şi 2.200 de figurine agabaritice – care depăşesc 2,5 metri înălţime. Traseul iluminatului festiv din acest an însumează peste 40 de kilometri de bulevarde şi străzi adiacente, în 72 de locaţii din Bucureşti”, precizează comunicatul de presă.

PMB arată că, la fel ca în anii trecuţi, Târgul de Crăciun Bucureşti a pregătit programe speciale dedicate Zilei Naţionale a României şi Crăciunului, un patinoar, Casa Moşului, un brad de Crăciun înalt de peste 30 de metri, dar şi produse tradiţionale de sezon, expuse în cadrul celor peste 130 de căsuţe ale târgului.

Atmosfera târgului va fi completată de melodiile unor îndrăgiţi artişti precum: Grigore Leşe, Ştefan Hruşcă, Horia Brenciu & HB Orchestra, Connect-R, Nicole Cherry, Ştefan Bănică sau Holograf.

De asemenea, cei care aleg să petreacă seara de ajun în Piaţa Constituţiei sunt invitaţi la concertul extraordinar de Crăciun „Silent Night”, susţinut de Orchestra Simfonică Bucureşti şi Big Band-ul Radio, dirijor Andrei Tudor, de Grupul vocal „Acapella”, Corul de copii „Sunetul Muzicii” şi soliştii Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Andrei Lazăr, Ionuţ Ungureanu, Aurelian Temişan, Luminiţa Anghel, Monica Anghel, Paula Seling, Irina Baianţ şi Loredana.

În cele peste 130 de căsuţe din lemn decorate festiv, bucureştenii şi turiştii pot găsi obiecte ce se pot constitui în cadouri speciale şi inedite pentru cei dragi, decoraţiuni de sezon, costume populare, accesorii, ii, obiecte tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, produse lucrate manual, jucării sau produse naturale de îngrijire, dar şi cozonaci, prăjituri de casă, dulceţuri, poale-n brâu, plăcinte, vin fiert şi brânzeturi.

Târgul de Crăciun va fi deschis zilnic până pe data de 26 decembrie, între orele 11,00 – 22,00, iar intrarea este liberă la toate atracţiile din program. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator