Conecteaza-te cu noi

La zi

La Slobozia Bradului spaţiile şcolare sunt insuficiente pentru copiii din comună

Partida Romilor

Publicat

pe

În timp ce unităţi şcolare din judeţul Vrancea îşi închid porţile sau sunt forţate să funcţioneze cu clase de simultan, la Slobozia Bradului există în continuare cerere de spaţii şcolare, chiar dacă în ultimii ani în comună au fost construite sau reabilitate mai multe şcoli sau grădiniţe.

Şcoala gimnazială Slobozia Bradului are în subordine trei şcoli şi trei grădiniţe cu peste 1.770 de copii şi deţine mai multe recorduri la nivelul judeţului Vrancea: unitatea de învăţâmânt cu cel mai mare număr de copii, cele mai multe cadre didactice, singura şcoală din mediul rural care are cabinet medical, dar şi singura şcoală din judeţ unde predarea se face şi în limba romani.

“Şcoala gimnazială Slobozia Bradului este considerată, la ora actuală, unitatea de învăţâmânt cu cea mai numeroasă populaţie şcolară din judeţ. În momentul de faţă avem un număr de 1.772 de copii preşcolari, învăţâmânt primar şi gimnazial. Numărul elevilor se modifică, cel puţin până în luna octombrie, pentru că părinţii sunt plecaţi din localitate în perioada muncilor agricole, revin după începerea anului şcolar şi continuă să vină pentru înscrierea copiilor la clasa pregătitoare. Avem o şcoală cu personalitate juridică cu clasele I – VIII şi încă cinci structuri, respectiv trei grădiniţe cu 295 de copii, o şcoală gimnazială cu clasele I – VIII şi o şcoală primară cu clasele I – IV”, a declarat directoarea şcolii, Voica Costache.

În anii din urmă au fost reabilitate sau construite mai multe unităţi de învăţâmânt, însă cererea de spaţii şcolare rămâne în continuare ridicată. Ultima structură a fost inaugurată în urmă cu un an şi este în prezent una dintre cele mai moderne grădiniţe din judeţ.

“Lucrăm în două schimburi. Încă ducem lipsă de spaţiu, mai ales la şcoala de centru. În momentul de faţă se derulează un proiect pe PNDL 1 pentru construcţia unei şcoli la Cornetu şi avem aprobat un proiect pentru construirea unei grădiniţe cu patru săli de clasă la Lieşti. În fiecare an am avut cel puţin o clasă pregătitoare pe care am format-o. Avem o grădiniţă nouă, inaugurată anul trecut, construită cu fonduri europene, cu dotări la standarde europene. Toate sălile de grupă sunt dotate cu grup sanitar propriu şi spaţii adecvate pentru desfăşurarea activităţilor. Acolo învaţă opt grupe, în total circa 200 de copii”, a spus Voica Costache.

Pe măsura numărului mare de copii, la Slobozia Bradului există şi un colectiv de cadre didactice numeros. În momentul de faţă şcoala are 89 de cadre didactice calificate, dintre care 12 educatoare, 35 de învăţători şi restul profesori. Acestora li se adaugă şi personalul didactic auxiliar şi nedidactic, în total circa 100 de persoane angajate.

În şcoala de la centru funcţionează singurul cabinet medical dintr-o şcoală din mediul rural, cu două asistente medicale angajate, care sunt toată ziua la dispoziţia elevilor.

Şi pentru că populaţia majoritară din zonă este de etnie romă, Şcoala Slobozia Bradului este singura din judeţ unde se studiază şi în limba romani.

“Suntem şcoală cu predare în limba română, dar unde se studiază limba romani. Copiii învaţă limba romani literară, care îi ajută să comunice şi când pleacă din ţară şi să se înţeleagă cu alţi romi, pentru că acasă vorbesc un dialect. Avem două cadre didactice calificate titulare pe limba romani şi încă 15 cadre didactice care au mers la cursuri pentru a învăţa limba şi predau la clasă în limba romani. A fost o necesitate studiul limbii romani şi pentru noi, pentru că la clasa pregătitoare şi la grădiniţă copiii vin de acasă, unde părinţii sunt vorbitori de limba romani şi nu înţeleg limba română. Ne-ar fi fost foarte greu să ne înţelegem cu ei”, a precizat directoarea.

Şcoala nu este ocolită de probleme legate de abandonul şcolar, mai ales când vine vorba de fete, care sunt scoase de la şcoală începând cu gimnaziul în vederea căsătoriei sau pentru a avea grijă de fraţii mai mici şi, în ciuda acţiunilor întreprinse pentru stoparea sau diminuarea fenomenului, conducerea şcolii spune că este vorba de tradiţii ale comunităţii.

“Ne confruntăm cu situaţii de copii neşcolarizaţi şi copii care nu frecventează. În special fetele nu mai vin la şcoală, acestea fiind reţinute de familie acasă, în vederea căsătoriei sau să aibă grijă de fraţii mai mici când părinţii sunt plecaţi la muncă. În Slobozia Bradului sunt numeroase familii cu mulţi copii şi situaţie financiară precară şi este destul de dificil ca părinţii să asigure existenţa unui număr de 10 – 12 sau chiar mai mulţi. Fetele abandonează şcoala începând cu finalul clasei a IV-a, astfel că la clasa a V-a foarte puţine mai vin la şcoală. Sunt numeroase acţiunile pe care le întreprindem privind abandonul şcolar, în special al fetelor. Am avut diverse proiecte pentru a reintegra copiii care nu reuşesc să ajungă la şcoală. Am luat mereu legătura cu părinţii, prin înştiinţări, vizite la domiciliu ale învăţătorilor sau diriginţilor, am colaborat cu primarul şi consiliul local, dar, de cele mai multe ori, ţine de tradiţia familiei de etnie romă şi este mult mai greu”, a declarat directoarea Voica Costache.

Pentru a-i încuraja să îşi trimită copiii la şcoală sau pentru a-i determina să reia cursurile şcolare chiar şi la vârste înaintate, şcoala desfăşoară numeroase programe cu fonduri europene, de tipul “A doua Şansă” sau “Şcoală după şcoală”. În general, romii se întorc la şcoală încurajaţi de subvenţiile pe care le primesc în cadrul programului, dar şi din dorinţa de a învăţa să citească şi mai ales pentru posibilitatea de a-şi obţine permisul de conducere, uneori indispensabil în activităţile pe care le desfăşoară.

“Am avut numeroase proiecte de tipul “A doua Şansă”, pentru reducerea analfabetismului în rândul adulţilor care nu şi-au terminat studiile primare sau gimnaziale obligatorii, programul “Şcoală după şcoală” sau “Grădiniţa estivală”. În momentul de faţă derulăm două proiecte POCU, unul la şcoală, “Şanse egale la educaţie”, prin care se urmăreşte reducerea analfabetismului. Avem 11 grupe de adulţi formate, circa 200 de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani. Mulţi dintre aceştia nu au făcut nicio clasă şi chiar sunt dornici să înveţe să scrie şi să citească. Sunt cumva motivaţi şi de subvenţia care se acordă, iar şcoala este benefică în special pentru cei care sunt interesaţi de obţinerea permisului de conducere, pentru că, mai ales în cazul bărbaţilor, maşina le asigură sursa de existenţă. În programul “Şcoală după şcoală” avem 480 de copii de la învăţâmânt primar şi gimnazial, care rămân o oră şi jumătate la şcoală pentru a pregăti teme. Prin acest program sunt sprijiniţi mai ales copiii care au rămas în urmă la învăţătură, care nu pot să îşi facă temele acasă pentru că nu are cine să îi ajute. La clasă se lucrează diferenţiat, dar cei rămaşi în urmă se integrează mai greu”, a explicat directoarea.

Chiar dacă promovabilitatea la examenul de capacitate în rândul elevilor care studiază la Slobozia Bradului nu este foarte mare, profesorii se bucură de orice rezultat obţinut şi spun că principalul obiectiv al şcolii este acela de a le oferi minumum de educaţie care să îi ajute să se integreze în societate.

“Nu ne putem lăuda cu promovabilitatea la capacitate, dar ne bucură faptul că unii dintre elevi doresc să plece mai departe, la profesională sau la liceu. Circa 30% dintre cei care termină clasa la Slobozia Bradului merg la liceu. Există multe cazuri în care, după un an-doi, îşi dau seama că trebuiau să îşi continue studiile şi se înscriu la seral. Băieţii mai ales caută cumva o formă de a-şi continua studiile. Ne mândrim cu faptul că dintre foştii noştri elevi unii au mers chiar la facultate. Avem, de exemplu, un fost elev care este în prezent student la Informatică la Braşov. La noi satisfacţia cea mai mare este aceea că reuşim să îi aducem la şcoală, să înveţe carte, să primească minumum de educaţie pentru a reuşi să se integreze în societate”, a subliniat Voica Costache.

Comuna Slobozia Bradului este pe primul loc în judeţ în ceea ce priveşte natalitatea. În anul 2018, la o populaţie de circa 8.500 de locuitori, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea, s-au înregistrat 250 de naşteri, respectiv 10% din totalul nou-născuţilor înregistraţi la nivelul întregului judeţ. Prin comparaţie, în municipiul Focşani, cu o populaţie de peste 92.000 de locuitori, s-au născut 280 de copii. Media pe localitate la Slobozia Bradului este de şase copii la o familie.

Sursa: Agerpres

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015