Connect with us

Educatie

MEC: Întâlniri online de prezentare a noii programe de examen pentru Limba şi literatura română

Partida Romilor

Published

on

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) şi Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române organizează o serie de întâlniri online dedicate prezentării noii programe de examen pentru Limba şi literatura română şi a modalităţii de aplicare a acesteia, în perspectiva examenului ce va fi susţinut de elevii clasei a VIII-a, informează un comunicat transmis, marţi, de MEC.

Potrivit sursei citate, prima întâlnire din serie va avea loc miercuri, în cadrul acesteia, urmând a fi prezentate noutăţile din programa de examen la Limba şi literatura română.

De asemenea, complementar acestor sesiuni vor fi organizate întâlniri online cu specialişti din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi din Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” unde se va răspunde întrebărilor legate de competenţa lingvistică şi conţinuturile ce vizează elementele de construcţie a comunicării, se mai arată în comunicat.

Sesiunile online vor dura aproximativ o oră şi vor fi transmise live pe canalul de YouTube şi pe pagina de Facebook ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Ulterior, şi programa de examen pentru disciplina Matematică va face obiectul aceluiaşi tip de abordare şi prezentare.

„Obiectivul urmărit de minister şi partenerii săi în acest demers este acela de pregătire a cadrelor didactice şi a elevilor pentru Evaluarea Naţională, examen pe care absolvenţii clasei a VIII-a îl vor susţine în anul 2021”, se arată în comunicat.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015