Connect with us

La zi

MEC lansează campania ‘Meseria face diferenţa!’

Partida Romilor

Published

on

Ministerul Educaţiei lansează marţi campania „Meseria face diferenţa!”, care are drept scop prezentarea celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenţii de clasa a VIII-a, dar şi avantajele pe care le oferă învăţământul profesional şi profesional dual.

Campania se va încheia pe 11 martie, de Ziua Naţională a Meseriilor.

Potrivit unui comunicat transmis de MEC, săptămânal, prin intermediul acestei campanii, Ministerul Educaţiei împreună cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic vor prezenta meseriile care pot face diferenţa. Toate materialele vor fi vizibile pe site-urile alegetidrumul.ro şi edu.ro.

Campania se va derula în toată ţara, iar printre acţiunile propuse de către inspectoratele şcolare se regăsesc: caravane ale meseriilor, concursuri şcolare de tip „Atelier de creaţie” sau „Atelier de robotică”, acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, ale inspectoratului şcolar judeţean, ale Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, ale operatorilor economici privind consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor, vizite ale elevilor din unităţile de învăţământ gimnaziale din judeţ la operatorii economici care asigură pregătirea şi/sau practica în învăţământul profesional şi profesional dual, ateliere de informare pentru profesorii diriginţi ai claselor a VII-a şi a VIII-a.

În următoarea perioadă, Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare şi instituţiile de învăţământ vor organiza, de Ziua Naţională a Meseriilor, o serie de evenimente care să contribuie la creşterea vizibilităţii şi atractivităţii învăţământului profesional, tehnic şi profesional dual în rândul viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a, precizează comunicatul citat.

„Educaţia şi formarea profesională au un rol fundamental în crearea şi dezvoltarea unei societăţi bazate pe competenţe. Nu putem fi nepăsători la evoluţia tehnologică din ultimii ani, deci trebuie să devenim proactivi, să luăm decizii bine fundamentate pentru ca elevii noştri de gimnaziu să îşi poată continua studiile urmând un traseu educaţional corect”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei, citată în comunicat. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator