Connect with us

La zi

Mesajul premierului Ludovic Orban cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor din România

Partida Romilor

Published

on

„Se împlinesc astăzi 164 de ani de la un moment fundamental al istoriei noastre, care a marcat un prim pas al ţării spre democraţie: adoptarea Legiuirii pentru emanciparea romilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia de secole a romilor, după ce o lege similară fusese adoptată cu câteva luni înainte şi în Moldova. A fost un demers care s-a bucurat de susţinerea unor personalităţi importante ale vremii, ca Alecu Russo, Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, adevăraţi vizionari ai valorilor europene de care România de astăzi este ferm ataşată.

Din 2011, evenimentului petrecut la 20 februarie 1856 i-a fost consemnată oficial, prin lege, semnificaţia importantă nu doar pentru istorie, ci şi pentru eliminarea unor prejudecăţi la nivel de societate şi pentru progresul democratic al ţării. Ne dorim o Românie prosperă, modernă, iar măsurile pe care le-a luat până acum Guvernul pe care-l conduc converg către acest obiectiv. Considerăm însă la fel de important ca aceste drepturi să fie susţinute prin politici capabile să ofere fiecărui cetăţean român şansa unui statut social decent şi susţinem incluziunea socială ca soluţie primordială pentru ca apartenenţa etnică să nu reprezinte pentru nimeni un dezavantaj.

Cele trei decenii care au trecut de la căderea comunismului au adus o schimbare majoră de perspectivă, prin aderarea noastră la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică. Egalitatea de şanse, nediscriminarea, sunt garantate în România şi este firesc să rămânem ataşaţi acestor valori.”

Ludovic Orban,

Prim-ministru al României

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator