Connect with us

Sanatate

Ministerul Sănătăţii extinde vaccinarea antigripală gratuită pentru întreaga populaţie

Published

on

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a aprobat extinderea campaniei de vaccinare antigripală anuală pentru toate grupele populaţionale, fără a mai exista o prioritizare impusă de grupele de risc.

„Este necesar ca vaccinarea antigripală să continue şi în această perioadă de pandemie, prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esenţială. Riscurile de co-infecţie COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat ştiinţific. Extindem vaccinarea antigripală gratuită pentru toate categoriile de populaţie”, a declarat ministrul Voiculescu, citat într-un comunicat de presă.

În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

„Vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii, care recomandă celor care doresc vaccinul să îl solicite gratuit medicilor de familie.

Măsurile de igienă personală – spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – sunt „esenţiale” pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, mai transmite ministerul.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015