Conecteaza-te cu noi

La zi

Ministrul Educaţiei: Manualele sunt uneori construite de profesori pentru profesori

Paza în şcoli ţine şi de administraţia publică locală

Partida Romilor

Publicat

pe

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că, de cele mai multe ori, manualele sunt ”construite de profesori pentru profesori” şi a spus că de fiecare dată când se realizează un manual ar trebui să se ia în calcul ”aplicabilitatea acestuia”.

“De cele mai multe ori, manualele şcolare sunt construite de profesori pentru profesori. Sunt voci în sistemul de educaţie care spun că aceste manuale nu se adresează elevului. Sunt foarte stufoase, vor să demonstreze autorii că în felul acesta sunt foarte buni, dar trebuie să ne gândim de fiecare dată când construim un manual la aplicabilitatea acestuia”, a susţinut ministrul, la Digi 24.

Anisie a afirmat că materia este “multă şi stufoasă”, iar în acest an “structura anului şcolar este dificil de realizat în corelaţie cu evaluarea”.

“Este foarte adevărat că în acest moment materia este multă, stufoasă, iar anul acesta mai mult decât oricând se poate spune că structura anului şcolar este dificil de realizat în corelaţie cu evaluarea, examinarea şi predarea-învăţarea. (…) Atunci când se iau decizii trebuie să avem în vedere ce anume este bun, ce aducem nou în sistem ca să fie o îmbunătăţire a calităţii în educaţie. Eu îmi doresc să dezvoltăm premisele pentru a implementa Programul România Educată deoarece în acest program au fost implicaţi în consultare publică mulţi actori educaţionali care au venit cu propuneri de îmbunătăţire a sistemului de educaţie”, a mai spus ministrul.

Întrebată dacă susţine reducerea numărului de ore pentru elevi, ministrul a răspuns: “În mod categoric, da”.

Monica Anisie a afirmat că o soluţie care ar putea să ducă la eliminarea meditaţiilor ar fi dezvoltarea Programului “Şcoala după şcoală”.

“Asta este ce îmi doresc eu foarte mult – dezvoltarea Programului “Şcoală după şcoală” ar conduce la eliminarea acestor meditaţii. De cele mai multe ori părinţii iau decizia de a trimite copilul la meditaţii şi pentru a le ocupa timpul liber pe care aceştia îl au după ce îşi termină cursurile. Este adevărat că meditaţiile sunt realizate şi în sprijinul elevului pentru că la şcoală de cele mai multe ori nu înţeleg lecţia elevii. Prin urmare, mi-aş dori şi putem să spunem că vom realiza proiecte şi programe, în sensul în care meditaţiile să fie eliminate din sistem. O soluţie ar fi chiar Programul şcoală după Şcoală”, a arătat ministrul Educaţiei. 

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a mai declarat că va găsi soluţiile “cele mai corecte” pentru combaterea violenţei în şcoli, prin stabilirea unor parteneriate între inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ şi unităţile administrativ-teritoriale.

“Am discutat aseară cu inspectorii şcolari generali, mâine dimineaţă vom avea o videoconferinţă şi vom găsi soluţiile cele mai corecte în stabilirea unor parteneriate între inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ şi UAT-uri, pentru că paza în şcoli, până la urmă trebuie să ne asumăm acest lucru, nu ţine de Ministerul Educaţiei, ţine şi de administraţia publică locală”, a afirmat Monica Anisie, într-o conferinţă de presă, după preluarea în mod oficial a mandatului de ministru al Educaţiei.

Ea a subliniat importanţa profesionalizării managementului şcolar.

“Am fost persoana care şi-a dorit profesionalizarea managementului şcolar şi am desfăşurat concursurile de inspectori şcolari generali şi am fost cea care a început şi concursurile de directori. Îmi doresc aceeaşi abordare – profesionalizarea managementului şcolar. Va fi un audit nu numai în cadrul ministerului, ci şi un audit extern”, a precizat Monica Anisie. 

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015