Connect with us

Sanatate

Ministrul Sănătăţii: Pandemia nu se tranşează în spitale, respectarea normelor va duce la scăderea numărului de cazuri

Partida Romilor

Published

on

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut un nou apel la respectarea normelor de protecţie pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, afirmând că pandemia ”nu se tranşează în spitale”, chiar dacă se fac eforturi să se asigure suficiente paturi pentru tratament la ATI sau în celelalte secţii COVID-19.

„Adaptăm numărul de paturi (la ATI – n.r.) pentru a face acea alternativă în care să avem şi rezerve (…), dar sperăm să nu ajungem la folosirea acestor paturi. Această pandemie nu se tranşează în spitale. Noi ca sistem medical suntem cei care extindem numărul de paturi, suplimentăm spitale modulare, facem rezerve în spitalele non-COVID, dar să ne gândim că avem un personal care de şapte-opt luni este în prima linie. (…) Respectarea normelor va duce la o scădere a transmiterii în comunitate şi efectiv a numărului de cazuri noi”, a declarat ministrul Sănătăţii, în timpul unei vizite la Iaşi.

El a adăugat că „este un singur teren” în care are loc lupta cu noul coronavirus.

„Luptăm nu cu o minge, cu un virus, nu îl dă nimeni dintr-o parte în alta, merge el şi nu răspunde la niciun fluier de arbitru. Haideţi să înţelegem că noi facem toţi zid în faţa acestui virus, iar cei din acest zid care sunt loviţi sunt primiţi de sistemul medical”, a mai spus Nelu Tătaru.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015