Connect with us

Educatie

Ordinul ministrului Educaţiei privind suspendarea cursurilor în şcoli şi grădiniţe cu prezenţă fizică – publicat în Monitorul Oficial

Partida Romilor

Published

on

Ordinul ministrului Educaţiei privind suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar pentru 30 de zile a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.

Potrivit ordinului, activităţile didactice care impun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi a preşcolarilor şi elevilor se suspendă începând cu data de 9 noiembrie pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile didactice vor fi desfăşurate în sistem on-line, conform Metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

În cazul în care activităţile nu se pot desfăşura astfel, inspectoratele şcolare judeţene/inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informaţională şi internet.

Activităţile didactice cu prezenţă fizică vor fi reluate cu respectarea tuturor condiţiilor de siguranţă epidemiologică şi igienă sanitară.

Direcţia generală de învăţământ preuniversitar, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire acest ordin.

Joi, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă de modificare şi completare a legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 care prevedea, între altele, că în perioada noiembrie 2020 – 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi al analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a anteşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015