Connect with us

Social

Persoanele care au vârsta de pensionare şi stagiu incomplet de cotizare pot „cumpăra” vechime

Partida Romilor

Published

on

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede că persoanele care au vârsta de pensionare şi un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Această ordonanţă vizează modificarea Legii 263/2010 privind sistemul public de pensii.

”Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, în termeni populari, persoanele care au vârsta de pensionare şi au un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime pentru completarea stagiului de cotizare, fie stagiul minim de cotizare, fie stagiul complet de cotizare de 35 de ani”, a spus Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria.

El a adăugat că proiectul este unul foarte important în domeniul pensiilor, care vine „să repare o nedreptate pentru pensionarii care, din diverse motive, au stagiul de cotizare incomplet sau nu pot face dovada stagiului complet de cotizare”.

„Şi, prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, iniţiat de Ministerul Muncii (…) practic se repară această inechitate şi persoanele îndreptăţite la o pensie, după îndeplinirea vârstei de pensionare, pot să-şi completeze stagiul de cotizare în limita maximă a 6 ani şi la nivelul salariului minim brut pe economie. Practic, o persoană care în momentul de faţă nu are stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar are vârsta de pensionare sau lipsesc câţiva ani de contribuţii din stagiul complet de cotizare de 35 de ani, după adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, pot încheia un contract de asigurări sociale pentru plata contribuţiilor pentru perioadele respective. Nivelul contribuţiilor sociale care vor fi plătite va fi la nivelul salariului minim brut pe economie”, a mai declarat Dancă.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015