Connect with us

Educatie

Posibilă redeschidere a şcolilor începând cu semestrul al doilea

Partida Romilor

Published

on

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, miercuri, că şcolile s-ar putea redeschide în semestrul al doilea, care începe din 8 februarie, dar nu mai devreme de această dată, sub rezerva unei analize epidemiologice.

El a precizat că în şedinţa de Guvern a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 55, cu un articol unic.

„În şedinţa de astăzi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 55/2020 cu un articol unic: În perioada 11 ianuarie 2021 – 8 februarie 2021, prin excepţie de la prevederile alineatului 1, în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, realizată de Ministerul Sănătăţii, împreună cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, şi în baza Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin Ordin al ministrului Educaţiei se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în online”, a detaliat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a precizat că dispoziţiile prevăzute la articolul 38, alineatul 1 din Legea 55/2020 au avut aplicabilitate până la data de 31 decembrie 2020.

„În condiţiile în care pandemia de COVID-19 afectează încă, după cum ştim, sănătatea populaţiei, se impune adoptarea în regim de urgenţă a cadrului legal care să asigure desfăşurarea procesului de învăţământ, astfel încât cadrele didactice şi elevii să beneficieze de drepturile constituţionale la învăţătură şi sănătate, în condiţii de siguranţă epidemiologică, demonstrând în acelaşi timp dorinţa Guvernului de trecere a şcolii în format clasic începând cu cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2020-2021, sub rezerva evoluţiei epidemiologice”, a completat el.

Potrivit lui Cîmpeanu, în cea de-a doua jumătate a lunii se va face o analiză, iar decizia va fi luată în ultima decadă din ianuarie.

„Nu excludem niciun scenariu care va rezulta în urma unei analize făcute responsabil şi profesionist cu toate aceste date la dispoziţie. Implicit luăm în considerare şi scenariul în baza căruia dăm prioritate celor mici din grădiniţe şi învăţământul primar şi scenariul în baza căruia dăm prioritate zonelor cu rată de infectare mai scăzută şi scenariul în care prioritizăm elevii care vor susţine examenele naţionale şi scenariul în care, Doamne ajută, putem deschide toate şcolile din România. Toate aceste scenarii vor fi luate în considerare numai şi numai în funcţie de analiza depedentă de evoluţia ratei de infectare şi de evoluţia campaniei de vaccinare”, a indicat ministrul Educaţiei.

„Nu mai repede de 8 februarie. Datele le vom putea avea după jumătatea lunii ianuarie, analiza o vom face până la finalul lunii ianuarie, deci mai devreme de semestrul… Pe 29 ianuarie elevii intră în vacanţă. Fizic, logic, nu se poate lua altfel”, a completat Cîmpeanu, răspunzând unei întrebări.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că va avea consultări, joi, cu sindicatele din domeniu, cu asociaţiile de elevi, studenţi, profesori, cu reprezentaţi ai rectorilor, pe agendă fiind, cel mai probabil, şi majorările salariale din acest sector.

„N-aş fi vrut să devoalez aici, în cursul zilei de mâine vor exista consultări cu toate sindicatele din Educaţie, consultări cu toate asociaţiile studenţilor din România, consultări cu Consiliul Naţional al Elevilor din România, consultări cu Consiliul Naţional al Rectorilor din România, consultări cu Federaţia Asociaţiilor de Părinţi din România. Toate aceste consultări vor avea în vedere, printre alte aspecte importante din domeniul Educaţiei, şi subiectul întrebării dumneavoastră”, a declarat Cîmpeanu, la Palatul Victoria, întrebat în legătură cu majorările salariale din Educaţie.

Potrivit acestuia, cadrele didactice din România merită „cu siguranţă” un regim „motivant” de salarizare, dar, pe altă parte, există şi o lege în domeniu.

„În acelaşi timp, aş vrea să vă spun că în costul standard per elev, care are o componentă destinată salariilor, această componentă în ultimii patru ani – din 2016 până în 2020 – s-a dublat, de la 3.024 de lei, componenta destinată salariilor în 2016, la 6.111 lei, componenta destinată salariilor în 2020”, a adăugat el.

Cîmpeanu a menţionat, totodată, că a crescut şi componenta destinată tuturor cheltuielilor de funcţionare a şcolilor.

În opinia sa, urgenţa o reprezintă o creştere „semnificativă” a costului standard per elev, fără a fi neglijată componenta de creşteri salariale.

„Deci, din punctul meu de vedere, asum această declaraţie, urgenţa este o creştere semnificativă a costului standard per elev, pentru ca şcolile din România să poată funcţiona, fără să neglijăm componenta de creşteri salariale. Există posiblitatea, o să discutăm cu miniştrii de resort şi cu prim-ministrul, să introducem poate o componentă salarială de motivare în funcţie de performanţă prin Programul naţional de redresare şi rezilienţă”, a spus ministrul Educaţiei.

El a afirmat că se analizează „cu toată atenţia” variante multiple. „Profesorii din România au făcut faţă cât se poate de bine, în condiţiile în care sisteme de educaţie recunoscute ca fiind mai avansate ca cel din România au avut dificultăţi în a convinge cadrele didactice să se implice în predarea online fără echipamente, fără o instruire specifică. În România cadrele didactice au făcut eforturi fiecare cum s-a priceput mai bine pentru ca procesul de învăţământ să continue. Deci există merite deosebite care trebuie recunoscute şi trebuie să existe şi motivaţie”, a susţinut Cîmpeanu.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015