Connect with us

Social

Prim-ministrul României: Nu există nicio discuţie legată de starea de urgenţă. Starea de alertă ne oferă instrumentele necesare

Partida Romilor

Published

on

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seară, că nu există în acest moment discuţii despre introducerea stării de urgenţă, iar starea de alertă oferă instrumentele necesare autorităţilor pentru a ţine sub control pandemia.

„Starea de urgenţă oferă puţine măsuri suplimentare faţă de starea de alertă. (…) Nu există nicio discuţie legată de starea de urgenţă. Starea de alertă ne oferă instrumente dacă sunt folosite în mod raţional, pe baza unor evaluări ştiinţifice, pe baza evaluării zonelor cu cel mai mare risc de infectare, de asemenea pune la dispoziţie şi instrumente de a-i sancţiona pe cei care nu respectă regulile. Sigur, mai avem o problemă cu primarii, noi nu putem de exemplu să suspendăm autorizaţia unei terase care nu respectă regulile. Autorizaţiile de funcţionare sunt date de primari şi de aceea am cerut prefecţilor să ceară concursul primarilor, care trebuie să se implice şi să îşi folosească toate pârghiile pe care le au la dispoziţie pentru a comunica măsurile respective şi pentru a îndemna cetăţenii să respecte măsurile sanitare”, a declarat premierul, într-o emisiune la România TV.

El a precizat că „până la o reducere semnificativă a numărului de infectări zilnice, învăţământul se desfăşoară online”.

Ludovic Orban a spus că a fost crescut numărul şcolilor conectate la internet cu peste 3.000, au fost distribuite „un număr impresionat de tablete” şi au avut loc „nenumărate” întâlniri cu operatorii de telefonie mobilă, cărora li s-a cerut să fie mărită acoperirea la internet în mediul rural.

„Dar nu există la ora actuală posibilitate de conectare a tuturor copiilor”, a spus premierul, care a adăugat că se fac eforturi continue pentru a rezolva această problemă.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015