Connect with us

La zi

Proiect privind prezenţa elevilor cu medii sub 5 la Evaluarea Naţională, la procesul de admitere în învăţământul liceal

Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un proiect care modifică metodologia de admitere în liceu în sensul în care elevii care au medii la Evaluarea Naţională mai mici de 5 să poată participa la repartiţia computerizată pentru admiterea la liceu de anul viitor, care va avea loc pe 10 iulie.

În prezent, este în vigoare un ordin care prevede că la procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020 – 2021 participă numai elevii care au susţinut Evaluarea Naţională şi a căror medie de admitere calculată este minimum 5.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, declara, la audierea din comisiile parlamentare de specialitate, că Programul de guvernare al PNL prevede revenirea la legislaţia anterioară ordinului de ministru dat de Daniel Breaz, care prevedea ca la liceu să nu se intre cu medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională.

„Părerea mea este aceea că ar trebui să căutăm cauzele pentru care aceşti copii au ajuns în situaţia de a nu obţine nota 5. (…) Îmi doresc să avem un învăţământ profesional unde copilul să se ducă cu drag, unde copilul să ştie că acolo i se formează nişte competenţe, unde să ştie că acolo îşi găseşte viitorul, nu să simtă că este obligat să meargă acolo sau că este pedepsit, că merge într-un batalion disciplinar către învăţământul profesional. În felul acesta nu facem bine învăţământului profesional. (…) Noi, în Programul de guvernare al PNL, am pus revenirea la situaţia anterioară, la legislaţia anterioară”, afirma atunci Anisie.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință