Connect with us

La zi

Propunere pentru desfăşurarea olimpiadelor judeţene de Limba şi Literatura romani şi Istoria şi Tradiţiile Romilor la Şomcuta Mare

Avatar

Published

on

Frecvenţa elevilor de etnie romă la Şcoala Gimnazială „Petofi Sandor” din Coltău a fost analizată de inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, Cristina Moldovan, împreună cu inspectorul şcolar pentru minorităţi problemele din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Edith Lapşanszki.

La discuţiile referitoare la prezenţa la cursurile şcolare, respectiv situaţia abandonului şcolar au participat directorul Robert Mezei, directorul adjunct Crina Petruş, mediatorul şcolar, cadre didactice şi elevi. S-a pus accent pe importanţa conştientizării elevilor de etnie romă cu privire la frecventarea orelor de curs, dar şi la semnificaţia accesului la educaţie, respectiv locurile special alocate pentru romi în învăţământul liceal şi gimnazial. Pentru anul şcolar 2018-2019 sunt înscrişi 330 elevi romi, din care 95 sunt preşcolari, 169 sunt înscrişi în clasele 0-IV, iar 66 elevi în clasele V-VIII.

În cadrul proiectului „Incluziune socială prin intervenţii integrate inovativ şi eficient” implementat de Primăria Comunei Coltău prin programul de finanţare POCU 4.1. sunt incluşi 92 elevi romi, care după finalizarea orelor de curs au asigurată masa de prânz şi beneficiază de sprijin pentru realizarea temelor şcolare.

Tot în cadrul acestui proiect au fost incluse 18 persoane adulte care sunt cuprinse în programul „A doua şansă” pentru ciclul primar de învăţământ. Inspectorul pentru problemele romilor Cristina Moldovan a propus ca în acest an locaţia pentru desfăşurarea olimpiadelor judeţene de limba şi literatura romani şi istoria şi tradiţiile romilor să se desfăşoare la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare, se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului din Judeţul Maramureş.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015