Connect with us

Social

Salvaţi Copiii: 49% dintre copii verifică uneori, rar sau deloc informaţiile găsite pe internet

Published

on

49% dintre copii verifică uneori, rar sau deloc informaţiile găsite pe internet, potrivit unei consultări naţionale privind informarea online şi ştirile false realizate de Salvaţi Copiii România în rândul copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, în contextul COVID-19.

Salvaţi Copiii România precizează că datele din cadrul consultării efectuate relevă că mediul online reprezintă principala sursă de informare pentru copii. Site-urile de ştiri, reţele de socializare, bloguri şi vloguri sau Youtube sunt resursele pe care copiii şi tinerii le folosesc pentru a căuta informaţii, dar numai 48% dintre ei ştiu să recunoască o ştire falsă, în timp ce 49% afirmă faptul că verifică veridicitatea informaţiilor găsite online doar din când în când, rar sau niciodată. Totodată, 22% dintre copii şi tineri cred că la televizor sau în publicaţiile de ştiri nu pot fi difuzate ştiri false.

Doar 11% dintre copii declară că se informează din surse oficiale, în timp ce 17% dintre ei validează valoarea de adevăr a unor informaţii prin consultarea persoanelor apropiate.

Pentru a contribui la o informare corectă şi pentru ca elevii să înveţe despre fenomenul ştirilor false, concomitent cu dezvoltarea abilităţilor de a căuta şi filtra corect informaţia, Organizaţia Salvaţi Copiii a demarat o serie de acţiuni menite să sprijine cadrele didactice şi elevii din învăţământul preuniversitar din România, lansându-le acestora propunerea de a se alătura iniţiativei educaţionale „Gândirea critică în era digitală. Stop ştirilor false!”, o iniţiativă naţională lansată în cadrul programului european „Ora de Net”.

Pentru a reduce şi combate fenomenul ştirilor false, echipa „Ora de Net” a pus la dispoziţia cadrelor didactice un pachet de resurse care conţine un material video ce abordează acest subiect, precum şi ghiduri de lucru adresate profesorilor şi părinţilor. Pornind de la resursele dezvoltate, cadrele didactice au fost invitate să organizeze o serie de activităţi în cadrul orelor de curs, prin care elevii să devină conştienţi de fenomenul ştirilor false şi să înveţe să îl identifice corect.

La finalul activităţilor educaţionale, elevilor le-a fost lansată invitaţia de a participa la o competiţie naţională, de materiale video originale, create de ei pe tema ştirilor false şi a gândirii critice. Competiţia a fost organizată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, în perioada 5 octombrie – 11 decembrie 2020, adresându-se cadrelor didactice şi elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal. Un număr de 203 proiecte au fost primite şi evaluate, iar 10 elevi şi 10 profesori coordonatori urmează să fie premiaţi. Autorii proiectelor câştigătoare vor primi diplome din partea organizaţiei Salvaţi Copiii, precum şi echipamente IT care vor facilita procesul educaţional.

Întregul demers se încheie cu organizarea de către echipa „Ora de Net” a două ateliere online în care va fi abordată tema ştirilor false şi a conţinutului dăunător întâlnit pe internet. În cadrul acestora, copiii vor fi ajutaţi să analizeze corect conţinutul informaţional, pentru a discerne informaţiile valoroase de pe internet de cele false sau dăunătoare.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015