Conecteaza-te cu noi

Asul de trefla

Sibiu: ASTRA Multicultural, ediţia a IV-a

Artiştii romi participă la un maraton gastronomic la care se adaugă dansurile, cântecele şi meşteşugurile tradiţionale

Partida Romilor

Publicat

pe

Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează în perioada 11-14 iulie 2019 evenimentul ASTRA Multicultural, ediţia a IV-a. Vorbim despre o iniţiativă dezvoltată în cadrul proiectului Patrimoniu deschis , care are ca scop readucerea valorilor multietnice în faţa publicului vizitator. Acest lucru va fi realizat prin animaţii culturale în gospodăriile din muzeu, ateliere interactive, muzică şi dansuri, meşteşuguri şi un maraton gastronomic.

„Prin intermediul unui eveniment de amploare naţională şi internaţională, cum este ASTRA Multicultural, Muzeul ASTRA readuce în atenţia publicului patrimoniul cultural multietnic din România. Patru zile vom avea aici seminarii ştiinţifice, meşteşuguri, obiceiuri, ateliere interactive, muzică, dans şi mâncăruri tradiţionale. Vor fi prezenţi în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, alături de români, sute de saşi, sârbi, maghiari, lipoveni, moldoveni, romi, slovaci, evrei şi ucrainieni. Aceştia vor fi reuniţi într-un maraton gastronomic la care se adaugă dansurile, cântecele şi meşteşugurile tradiţionale. Totul va fi întocmai ca în zonele etnografice şi istorice de unde provin ansamblurile şi artiştii din program. Deviza noastră a fost, este şi rămâne cea sub semnul căruia se desfăşoară acest eveniment: ASTRA. Uniţi prin cultură!” ,a declarat Ciprian Anghel Ştefan, managerul general al Muzeului ASTRA

Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, doamna Daniela Cîmpean, va ura bun venit celor care sărbătoresc judeţul Sibiu şi multiculturalitatea la ASTRA Multicultural vineri, 12 iulie 2019, ora 11:00, în cadrul vernisajului expoziţiei Atelier. Mâncarea tradiţională, în Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Atelier.

În aceeaşi dată va fi inaugurat şi un târg al meşteşugarilor din comunităţi multietnice, în care publicul va avea acces între orele 10.00 şi 18.00. Un alt reper din programul ASTRA Multicultural din acest an este punerea pietrei de temelie a Bisericii din Vinţa, Lupşa, Alba, un monument adus recent în Muzeu. Momentul şi ceremonialul dedicat lăcaşului de cult va avea loc sâmbătă, 13 iulie 2019, între orele 11.00 – 12.00, în Crângul din Apuseni, sectorul de prelucrare a lemnului din Muzeul ASTRA. Pe tot parcursul ASTRA Multicultural, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vor avea loc 5 ateliere interactive destinate elevilor – atelier de cusut-brodat, atelier de tâmplărit, atelier de pictat mobilier, atelier de decorat ceramic, atelier de morărit – Piuă hidraulică şi vâltoare („văială”) şi atelierul interactive Ora de joacă la Şcoala din Ticera.

De asemenea, peste 100 de artişti şi muzicieni reuniţi în 27 ansambluri de dansuri şi de cântece populare şi fanfare din România, vor întreţine atmosfera în Muzeul ASTRA între 12 şi 14 iulie în cadrul Festivalului de muzică şi tradiţii multietnice (12-14 iulie 2019). Menţionăm aici prezenţa cunoscutei interprete de muzică populară, Veta Biriş şi a Grupului de tulnicărese Apuseni din Lupşa, Alba, care vor susţine spectacole live la Târgul de ţară, sâmbătă, 13 iulie 2019, între 13:00 şi 14:30.

Maratonul gastronomic multietnic va avea loc la Târgul de ţară şi la Gospodăria-atelier de olari, Corund, Harghita; Gospodăria de pescari, Mahmudia, Tulcea; Gospodăria săsească de viticultori, Şeica Mică, Sibiu; Gospodăria-atelier de dogari, Straja, Suceava, Zona de reconstituire a locuirii la corturi, Zona sectorului Păstorit. Între 12 – 14 iulie, în aceste locaţii, oieri din Mărginimea Sibiului, localnici din Ţara Oltului şi Ţara Secaşelor, ruşi lipoveni din Dobrogea, etnici maghiari din Covasna, comunităţi de slovaci din Nădlac, molodveni şi sârbi vor pregăti, printre altele, preparate ca : sarmale, ciorbă albă de pui, plăcinte pe deşte, tocană de ceapă, plăcintă dobrogeană cu brânză şi stafide, cozonac Kurtos, găluşte slovăceşti s.a.

Duminică, 14 iulie, ASTRA Multicultural se va încheia cu un Concert aniversar dedicat Zilei Naţionale a Franţei susţinut pe Scena de pe lac, ora 18.00, de Orchestra de tineret a oraşului Rennes şi Orchestra Liceului de artă Sibiu.

Acţiunea este cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015