Connect with us

La zi

Simona Halep s-a vaccinat împotriva COVID-19

Partida Romilor

Published

on

Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a vaccinat, miercuri, împotriva COVID-19 la Institutul „Cantacuzino”. Ea şi-a manifestat speranţa ca tot mai multe persoane să se imunizeze împotriva noului coronavirus.

„Sunt bine, am avut un pic de emoţie. Îmi doream (să mă vaccinez – n.r.), dar, bineînţeles, că tot timpul am emoţii când se întâmplă ceva. Am venit cu sufletul deschis şi sunt foarte bine acum. Am făcut vaccinul Pfizer. Consider că este spre binele tuturor acest vaccin şi, de aceea, am şi hotărât să îl fac pentru că este bine pentru noi, pentru sănătate şi sper cât mai mulţi oameni să se vaccineze. Am primit flori. Mă bucur tare mult că am venit aici şi s-au ocupat foarte bine de mine şi le mulţumesc foarte mult”, a spus Halep.

Ea a adăugat că administrarea vaccinului o face să se simtă mai în siguranţă. „Trebuie să fac şi rapelul. Mă linişteşte acest lucru că sunt mai în siguranţă după acest vaccin, dar, în continuare, o să am grijă şi o să încerc să mă protejez cât se poate de mult”, a menţionat Simona Halep.

„Sunt bine acum, nu am nimic, nu sunt reacţii adverse, sper să nu am niciodată”, a răspuns marea tenismenă întrebată dacă îi este frică de reacţiile adverse care pot apărea după vaccinare.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015