Perioada în care romii au pătruns pe teritoriul Europei
nu se cunoaşte cu precizie. Din unele date existente se pare însă că deplasarea
romilor către bătrânul continent ar fi avut loc între secolele al IX-lea şi al
XI-lea. Alte date arată că migraţia lor a început mult mai devreme: undeva prin
secolul al V-lea, pe când regele de atunci al perşilor, Bahram, a adus din
India 10.000 de muzicanţi, luri, pe care îşi propusese să-i pună la muncile
agricole.
Mare parte a cercetătorilor a stabilit că migraţia
romilor s-a făcut în două etape. Într-o primă fază, romii din Persia s-au
împărţit în două mari ramuri. Una a pornit prin deşertul Siriei spre Egipt,
insulele greceşti, Grecia, Africa de Nord; şi din Maroc în Spania, prin Gibraltar,
lucru infirmat, căci nu s-au reținut cuvinte în rromani din spațiile de contact
respective. După cum arată alte cercetări, cealaltă ramură a pornit spre
Crimeea; iar de acolo, romii au fost aduşi de barbari, în special de tătari, şi
în zona Ţărilor Româneşti.
Dar, documentele vremii ne arată că romii au trăit prin
anul 1.100 în apropierea Muntelui Athos sau în Insula Creta, pe la 1320,
respectiv 1346, în Insula Corfu.
La 1347, Stefan Dušan menționează în documentul semnat de
el prezența rromilor la Prizren. Același gen de donaţii s-au înregistrat apoi
şi în Țara Românească, Moldova, Germania, Elveția şi nu numai. Spre a doua
jumătate a secolului al XV-lea, romii ajunseseră deja în toate statele
europene.
Sursa: Talida Stănică, „Kestiuni rome. O incursiune în
cultura, istoria și tradițiile romilor”, București, 2014
