Ministerul Educaţiei a precizat, vineri, că în prezent nu există probleme privind suplimentarea sumelor necesare şcolilor pentru implementarea activităţilor asumate prin proiectele din Programul Naţional pentru...
Ministerul Educaţiei precizează că a propus modificări ale unor ţinte şi jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în conformitate cu nevoia reală din teritoriu...
Prim-vicepreședintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa (APRPE), Daniel Vasile, a convocat azi Consiliul Director al APRPE Vrancea, pentru a discuta concret măsurile care vor fi luate în...
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat lansarea în consultare a Ghidului solicitantului pentru Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar, prin care unităţile de învăţământ preuniversitar de...
Marian Daragiu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei și vicepreședinte al Asociației Partida Romilor Pro-Europa, a declarat vineri, în cadrul dezbaterii proiectului naţional „Pactul pentru...
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, s-a întâlnit cu Nicolae Păun, preșdintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, pentru a discuta proiecte comune care să...
Părăsirea timpurie a şcolii se menţine la un nivel deosebit de ridicat, ceea ce afectează pe termen lung dezvoltarea socială şi economică a României
Echipa de filmare a Departamentului Mass media, Cultura si Culte s-a deplasat în municipiul Râmnicu Vâlcea, împreuna cu subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Educatiei și...
Organizaţia Salvaţi Copiii România condamnă eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a şi a bursei de ajutor social pentru elevii din...
Ministrul Educaţiei a declarat că pentru anul şcolar 2023 - 2024 bursele elevilor reprezintă un important pilon pentru reducerea abandonului şcolar