Connect with us

La zi

Târg de meşteşuguri, expoziţii şi piese de teatru, la Festivalul Romani Kultura

Avatar

Published

on

Un târg de meşteşuguri rome, cu demonstraţii de lucru şi gastronomice, expoziţii de personalităţi rome şi de carte, dar şi piese de teatru sunt organizate, în perioada 16-19 mai, la Târgu-Jiu, în cadrul Festivalului Romani Kultura.

„Centrul Naţional de Cultură a Romilor, împreună cu Agenţia Naţională pentru Romi, a început să vină cu acţiuni la nivel local, pentru că la Bucureşti am tot făcut astfel de evenimente şi am spus că trebuie să ne apropiem mult mai mult de comunitatea locală. Având în vedere că la Târgu-Jiu este o comunitate mare, o comunitate de unde a început chiar mişcarea romilor în anii ’90 şi avem oameni care se implică foarte mult în dezvoltarea socio-economică şi culturală a comunităţilor cu romi, bazându-ne şi pe relaţia pe care aceştia au dezvoltat-o de-a lungul timpului cu reprezentanţii instituţiilor locale şi judeţene, am ales Târgu-Jiul de data asta”, a declarat directorul de cabinet din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Romi, Iulian Paraschiv, în cadrul Conferinţei „Contribuţia minorităţii rome la dezvoltarea socio-culturală a României”, care a avut loc, joi, la sediul Prefecturii Gorj, unde s-au mai desfăşurat o expoziţie de personalităţi rome şi o expoziţie de carte.

Vineri, în cartierele Obreja şi Meteor se va juca piesa de teatru pentru copii „Prinţul cel obraznic şi bătrânul înţelept”, iar la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” va avea loc piesa „Marea Ruşine”.

De asemenea, vineri, sâmbătă şi duminică, în Piaţa Prefecturii va avea loc un târg de meşteşuguri rome, cu demonstraţii de lucru şi gastronomice, dar şi expoziţii de personalităţi rome şi de carte.

Pe parcursul celor trei zile, se vor mai desfăşura momente de dansuri tradiţionale rome, dar şi spectacole de muzică, printre artiştii invitaţi fiind Taraful George Calofir & Ştefania Calofir şi Neluţă Neagu, dar şi Viorica, Ioniţă şi Taraful din Clejani.

Festivalul Romani Kultura este organizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher şi Agenţia Naţională pentru Romi, cu sprijinul Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj, al Consiliului Judeţean Gorj şi al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015