Conecteaza-te cu noi

La zi

Teleorman: Peste 700 de elevi din judeţ vor primi în acest an şcolar “Banii de liceu”

Partida Romilor

Publicat

pe

Peste 700 liceeni din judeţul Teleorman vor beneficia în anul şcolar 2019-2020 de programul naţional de protecţie socială “Bani de liceu”, potrivit listei finale publicată, luni, de Ministerul Educaţiei Naţionale.

În Teleorman, au îndeplinit condiţiile de eligibilitate şi au depus cereri 716 elevi, toţi solicitanţii fiind admişi în programul “Bani de liceu”.

Sprijinul financiar are o valoare de 250 de lei pe lună şi se acordă, pe toată durata anului şcolar, elevilor care urmează liceul la cursuri de zi.

Pentru a beneficia de bursă, venitul brut lunar pe membru de familie trebuie să fie de maximum 500 de lei. Sunt luate în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, cu excepţia alocaţiei de stat, a alocaţiei pentru susţinerea familiei, a burselor de studii sau sociale.

Plata bursei poate fi sistată atunci când beneficiarul depăşeşte 20 de absenţe nemotivate, obţine o medie sub 7 la purtare, nu mai frecventează cursurile sau a fost exmatriculat.

În Teleorman, în anul şcolar trecut, 1.000 de elevi au beneficiat de programul “Bani de liceu”. 

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015