Connect with us

Asul de trefla

World Vision România: 71% dintre copii susţin că violenţa este prezentă în şcolile lor

World Vision România lansează campania „Dă cu love, nu cu hate” şi învaţă peste 16.300 de copii de la sate cum să gestioneze fenomenele de bullying şi cyberbullying

Bucureşti, 22.02.2021. Un studiu recent al Fundaţiei World Vision România arată că 71% dintre elevi au fost martori sau victime ale violenţei fie în drumul spre şcoală, fie în timpul pauzelor sau chiar în timpul orelor. Datele sunt întărite de cel mai recent raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care plasează România pe locul 3 în Europa în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul de bullying.

Acest fenomen se manifestă prin comportamente agresive verbale sau fizice asupra copiilor, cu intenţia de a-i supăra, a-i intimida sau de a le provoca teamă. De cele mai multe ori agresorii sunt alţi copii, de aceeaşi vârstă sau mai mari, iar cauzele sunt multiple. Printre ele se numără chiar abuzurile din familie sau actele de violenţă la care aceştia sunt martori sau victime.

Climatul şcolar este foarte important în dezvoltarea copiilor, care trebuie să se simtă în siguranţă atât acasă, cât şi la şcoală, pentru a putea creşte sănătos.

„Pentru mine bullying-ul reprezintă un act de violenţă fizică, psihică sau verbală. Pentru cei mai mulţi adolescenţi şcoala este un mediu pentru descărcarea de frustrări. Asemenea probleme apar şi din cauza unui dezechilibru în familie. Familiile în care există violenţă sunt un mediu optim pentru formarea unui mic agresor. O astfel de situaţie am întâlnit în şcoala mea atunci când doi colegi de clasă din medii total diferite au început o dispută din cauza jignirilor pe care şi le adresau. Din fericire, acest conflict nu a degenerat datorită intervenţiei colegilor şi a domnilor profesori. Astfel de situaţii sunt din ce în ce mai des întâlnite în ziua de astăzi, iar acest lucru nu poate fi decât unul îngrijorător”, a declarat Mara, o elevă dintr-un sat din judeţul Vaslui.

O altă formă din ce în ce mai răspândită de bullying este cyberbullying-ul, care are loc prin intermediul canalelor digitale şi poate avea efecte negative semnificative asupra victimelor din punct de vedere psihologic. Agresorii care folosesc mediul digital intimidează, umilesc sau ameninţă, folosind mesaje, fotografii sau răspândirea unor zvonuri mincinoase.

Printr-o amplă campanie desfăşurată de Fundaţia World Vision România, peste 16.300 de copii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani din 42 de comunităţi rurale din judeţele Cluj, Iaşi, Vaslui şi Ialomiţa vor învăţa cum să gestioneze fenomenele de bullying şi cyberbullying. Scopul campaniei „Dă cu love, nu cu hate” este acela de a-i face pe copii să înţeleagă gravitatea acestor fenomene şi să ştie cum să reacţioneze dacă sunt puşi în faţa acestui tip de comportamente, fie că sunt victime sau doar martori ai agresiunii. Campania propune o serie de bune practici, cu scopul de a combate situaţiile în care copiii au de suferit.

„E important ca încă de la cele mai fragede vârste copiii să fie informaţi cu privire la existenţa fenomenelor de bullying şi cyberbullying şi să ştie cum să se protejeze, dar şi cum să evite să ajungă chiar ei agresorii. În cadrul campaniei, alături de partenerii noştri, îi vom informa pe copii ce au de făcut în cazul în care trec prin prin astfel de experienţe ori sunt martori. De asemenea, vom avea sesiuni de informare şi pentru pentru părinţi, pentru ca aceştia să ştie cum îşi pot susţine copiii, cum pot fi alături de ei, asigurându-se că dacă sunt supuşi unor astfel de tratamente din partea colegilor vor şti cui să ceară ajutorul.”, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv al Fundaţiei World Vision România.

Până la finalul lunii martie, campania se va desfăşura în 112 unităţi de învăţământ din cele 42 de comunităţi rurale şi va avea şi o componentă creativă. Este vorba despre un concurs cu premii surpriză, menit să îi încurajeze pe copii să îşi exprime prin desen sentimentele legate de aceste două fenomene şi să înţeleagă mai bine importanţa comportamentelor pozitive faţă de cei din jurul lor. Gesturile de înţelegere şi toleranţă faţă de ceilalţi pot preveni şi combate comportamentele agresive şi genera relaţii sănătoase de prietenie, colaborare şi acceptare.

Partenerii Fundaţiei World Vision România în campania „Dă cu love, nu cu hate” sunt Inspectorate Şcolare şi de Poliţie Judeţene, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, dar şi şcolile partenere şi copiii din Grupurile de Iniţiativă Locală a Copiilor.

Acţiunile educaţionale ale Fundaţiei World Vision România pot fi susţinute prin donaţii recurente prin SMS de 4 euro/luna la 8864 cu textul SPERANTA sau prin redirecţionarea gratuită a 3,5% din impozitul anual pe venit, prin completarea formularului de aici: https://bit.ly/2NdoUiw

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință