Educatie
World Vision România cere respingerea proiectului ce limitează dreptul elevilor de a primi laptop sau tabletă

Published
6 luni agoon

Fundaţia World Vision România solicită Senatului respingerea propunerii legislative pentru completarea art. 111 din Legea Educaţiei Naţionale, care prevede că doar anumite categorii de elevi au dreptul de a primi un laptop sau tabletă.
„Atragem atenţia că această propunere legislativă este discriminatorie, nu are la bază un studiu de vulnerabilitate a elevilor din România, iar adoptarea ei blochează accesul echitabil la educaţie pentru mii de copii vulnerabili din punct de vedere socio-economic. (…) Solicităm astfel Senatului României să respingă această propunere legislativă. În plus, solicităm tuturor autorităţilor cu atribuţii în domeniu, de la Guvernul României, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Parlamentul României, să clarifice care vor fi măsurile luate pentru continuarea educaţiei în sistem hibrid sau online din septembrie şi când se vor implementa acestea, mai ales având în vedere evoluţia pandemiei de COVID-19 în România”, se arată într-un comunicat al World Vision România.
În opinia World Vision România, „modificarea după nici măcar o lună a acestei legi, fără dezbateri în prealabil cu societatea civilă, cu ONG-urile cu expertiză în educaţie, cu elevii, părinţii, cadrele didactice, fără să aibă la bază un studiu de vulnerabilitate a elevilor din România, fără cunoaşterea impactului pe care l-a produs lipsa accesului la educaţie asupra copiilor în cele 3 luni de pandemie nu face decât să discrimineze o parte dintre elevi, să adâncească discrepanţele dintre mediul rural şi mediul urban şi să creeze confuzie în rândul elevilor, părinţilor şi copiilor înainte de începerea noului an şcolar”.
Reprezentanţii World Vision România atrag atenţia că, doar „cu o lună înainte de începerea anului şcolar, copiii din România, cu precădere cei din mediul rural, nu au dispozitive electronice sau acces la internet pentru a putea continua educaţia online” şi fac un apel la „sprijinul şcolii româneşti, în special a învăţământului rural”.
În context, Fundaţia anunţă lansarea unei campanii de strângere de fonduri pentru a interveni de urgenţă în sprijinul şcolilor şi copiilor din mediul rural odată cu începerea şcolii, în oricare dintre scenariile propuse de Guvern, în contextul pandemiei de COVID-19.
„World Vision are în vedere pentru debutul noului an şcolar intervenţia pentru cel puţin 6.600 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate şi 27 de şcoli şi 6 grădiniţe pentru renovări şi reabilitări în regim de urgenţă. Persoanele care vor să-i sprijine pe copiii de la sate care vor să continue să înveţe, însă ar putea fi lăsaţi în urmă pentru că nu au resurse pot să doneze fie prin SMS la 8864 cu textul SPERANŢĂ (cost 4 euro), fie direct pe site-ul campaniei – https://bit.ly/2X6T8oZ, unde se poate dona orice sumă”, precizează World Vision.
Conform unui studiu al World Vision România, aproximativ 40% dintre elevii din mediul rural nu au participat la ore online în anul şcolar trecut şi peste 55% dintre părinţi nu au un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege potrivit căruia anumite categorii de elevi şi întreg personalul didactic care desfăşoară activitate de predare din învăţământul preuniversitar vor primi de la stat, gratuit, tablete care să le asigure accesul la activităţile didactice la distanţă.
Potrivit proiectului de lege, Ministerul Educaţiei asigură din bugetul de stat cheltuieli cu achiziţionarea de dispozitive electronice care să asigure accesul la activităţile didactice în modul online pentru următoarele categorii de persoane: toţi elevii a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de achiziţionarea dispozitivelor electronice un venit lunar mediu per membru de familie mai mare sau egal cu salariul de bază minim net pe economie, toţi elevii orfani de unul sau ambii părinţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul, toţi elevii bolnavi de TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, boli imunologice, boli rare, infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular şi cu orice alte boli cronice grave atestate medical de către medicul specialist curant şi medicul de familie, întreg personalul didactic care desfăşoară activitate de predare.
Similare
Articole recente
- Alimentele prăjite, factor important în apariţia bolilor de inimă şi a accidentului vascular cerebral
- Prelungirea perioadei în care pot fi eliberate recomandările de apartenență etnică a elevilor romi din clasele a VIII-a
- Fonduri în bugetul de stat pentru bursele minime ale elevilor
- GCS: 3.000 cazuri noi de COVID-19. Teste efectuate în ultimele 24 de ore – peste 32.000
- Mai mulţi membri ai Guvernului s-au vaccinat împotriva COVID-19

Alimentele prăjite, factor important în apariţia bolilor de inimă şi a accidentului vascular cerebral

Prelungirea perioadei în care pot fi eliberate recomandările de apartenență etnică a elevilor romi din clasele a VIII-a

Fonduri în bugetul de stat pentru bursele minime ale elevilor

GCS: 3.000 cazuri noi de COVID-19. Teste efectuate în ultimele 24 de ore – peste 32.000

Mai mulţi membri ai Guvernului s-au vaccinat împotriva COVID-19

Recomandările scrise vizând apartenenţa la etnia romă pentru anul şcolar 2021 – 2022 se eliberează până pe 29 ianuarie!

Deputatul minorităţii rome Cătălin Zamfir Manea este alături de romii rămași fără case în urma incendiului din Miercurea Ciuc

Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului, promulgată

FRDS: Nouă rundă de finanţare în cadrul apelului de proiecte „Creşterea incluziunii şi abilitarea romilor”
